De Sărbătoarea Întâmpinării Domnului PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

De Sărbătoarea Întâmpinării Domnului PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

19:16, marți, 15 februarie, 2022 | Cuvinte-cheie:

Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii Mântuirea Care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu. (Canonul Întâmpinării Domnului)

Marți, 15 februarie 2022, de Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.  Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.

La 40 de zile după Nașterea Sa, Mântuitorul Hristos a fost dus la Templu,  pentru a se respecta obiceiul Legii. Biserica a rânduit ca acest eveniment să poarte denumirea de Întâmpinarea Domnului pentru că acum Mântuitorul Iisus Hristos a fost întâmpinat la Templul din Ierusalim şi ţinut în braţe de Dreptul Simeon, om ales și luminat de Duhul Sfânt. Conform tradiţiei, bătrânul Simeon a trăit 360 de ani până să vadă împlinindu-se prorocia lui Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” – Isaia 7, 14). Împlinirea profeției e marcată de Sfântul și Dreptul Simeon prin rugăciunea „Acum slobozește”, care a rămas în cultul Bisericii, citindu-se la fiecare Vecernie, în amintirea celui care a văzut cu ochii săi mântuirea.

Pentru ce spune Dreptul Simeon: «Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace…»? Pentru că, de acum ştie că moartea nu mai este veşnică, că Cel care va învinge moartea deja S-a născut. Astfel, poate să adoarmă în pace, pentru că nu va muri de tot, ci va trăi din nou, va învia, în şi prin acest prunc care este Hristos.

„Simeon cântă cântare, Ana prorocește, Maica Domnului cu Iosif se închină evlavios – pentru că unde este cercetarea dumnezeiască, acolo este raiul desfătării. Sufletul care L-a întâmpinat pe Domnul și a fost întâmpinat de El gustă o fericire mai presus de fire. Să râvnim acestor fericiți! Pentru că Domnul lor e și Domnul nostru. Cel ce S-a întâmpinat cu ei este gata să Se întampine și cu noi. Pentru că zice: „Mă voi sălășlui întru ei și voi umbla”. Să ieșim înaintea feței Celui ce vine să Se sălășluiască întru noi, și să-L întâmpinăm, și vom fi întâmpinați de El – și se va bucura duhul nostru ca cel ce a găsit comoara care nu se împuținează, și va cânta lui Dumnezeu cântările de laudă ale mântuirii,” ne îndeamnă Sfântul Teofan Zăvorâtul.

Să ne asemănăm Dreptul Simeon și să- întâmpinăm pe Hristos în hainele nevinovăției, a pocăinței și smereniei, a dragostei față de semeni și de Dumnezeu. Întâlnirea cu Hristos va fi întâlnirea și împlinirea vieții noastre….

Sursa: https://manastireacurchi.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com