De unde vin gândurile

Noi nu ne dăm seama cât trăim în închipuire. Zice omul că “mi-a venit un gând”: ce-nseamnă – gândiți-vă toți – ce înseamnă: “Mi-a venit un gând”?… De unde? Ce este acest gând care mi-a venit?

Părintele Sofronie tot așa spune undeva… fiecare gând este un duh. Astea care ne-au venit…. Avem și noi gânduri, și noi suntem duh, dar gândurile noastre sunt mai așa… mai socoteli de-ale noastre, dar cînd îți vine un gînd, o idee, o viziune cîteodată, asta-i un duh, dacă duhul este Dumnezeu sau de la Dumnezeu… este duh de viață, dacă un gând care-ți vine te deznădăjduiește sau îți provoacă necredință, sau te zgîlțâie într-un fel sau altul din așezarea ta, într-o panică sau o groază fără ieșire sau într-un întuneric, gândul ăsta era de la un duh străin lui Dumnezeu, duh ucigaș.

Și dacă vreți, testul filocalic, discernământul duhovnicesc, discernerea duhurilor pe linia asta vine: nu ce-mi propune gîndul, ci ce efect are asupra sufletului meu. Noi nu suntem obișnuiți cu asta – ne vine un gînd și noi suntem obișnuiți din copilăria noastră, din școlirea noastră, să măcinăm cu gîndul nostru tot ce ne vine. Dacă o să vedem odată, – și-o să vedem odată… – cîte gînduri drăcești n-am măcinat noi în vremea noastră, cred c-o să ne uimim cum a reușit Dumnezeu să ne țină în viață, pentru că fiecare din alea pe care le-am măcinat cu gîndul nostru, fără să știm originea gîndului, dar măcinînd materia gîndului – care dacă este drăcească este neapărat deznădăjduitoare și mortală, în multe, multe feluri. Cînd o să vedem cum ne-a păzit Dumnezeu, cred c-o să rămânem într-adevăr uimiți. Parte din cultura filocalică, o parte, cea mai importantă, duhovnicia, este nu analiza materiei gîndurilor, ci prin rugăciune, a dibui originea gîndului.

Am vrut să va împărtășesc și lucrul ăsta – important e, să știti originea gîndului și tot ce e de la Dumnezeu, gîndul Dumnezeiesc vine întotdeauna c-o oarecare pace, chiar dacă este un gînd care te osîndește, îți dă ori o pace, ori o nădejde, ori ceva prin care te mîntuiești. Gîndurile, cele pe care trebuie să le disprețuim zic, nu se înfricoșeaza de ele, sunt gînduri care ne aduc frică, întuneric, necredință, îndoielnicie din aia care te “panichează”, te terorizează, toate astea dacă le depistați și mai ales duhovnicii, dacă prin rugăciune le depistați, nu este vorba de a discuta cu ele: le lepezi cu dispreț. Lumea întunericului nu trebuie să fie lumea care ne înfricoșează, fiindcă Dumnezeu este prea atotputernic, dar trebuie să fie o lume cu care n-avem nimic de-a face – dispreț total.

 Din conferința părintelui Rafail Noica de la București, 19 nov. 2002: “Pentru ce ne pregătește Filocalia?“