De ziua Sfintei Ecaterina, maicile de la mănăstirea irakiană Sfânta Ecaterina au urmat cărarea muceniciei

Da, în Irak sunt mănăstiri creștine. Sau… încă mai sunt! Chiar dacă șochează, în plin teritoriu musulman, creștinii de limbă arabă aparținând Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei și a Întregului Orient ori Bisericii Siriene Iacobite și celei Chaldeene, de cel puțin 1800 de ani țin piept istoriei potrivnice. Biserici și mănăstiri ce ființează încă din secolul al IV-lea sunt în pragul dispariției. Dacă de zidiri istorice ne îngrijorăm, Biserica lui Dumnezeu, cler și popor, indiferent de confesiune, a știut și încă știe să spună da credinței până la capăt, adică până la martiriu!

În ultimele zile, nu există clipă în care să nu auzim despre suferință și moarte. Le vedem sub ochii noștri și ne temem de faptul că mâine ni s-ar putea întâmpla și nouă ceva rău. Uităm, însă, că de cel puțin trei ani, unii creștini chiar trăiesc, zi de zi, clipe de groază! Creștinii din Siria și din Irak, uitați de către istorie în spațiul arab, au ceva din sfinţenia sfinţilor. Din neam în neam au fost în cuptorul necazurilor. Au rezistat sub Imperiul Babilonian şi sub cel Persan. Au văzut naşterea și creșterea Islamului şi Cruciadele. Au reuşit să supravieţuiască chiar şi năvălirii hoardelor lui Ginghis Han sau dictaturii lui Saddam Hussein.

Astăzi, trec prin ceva ce nu a avut precedent. Pentru ce? Pentru că se roagă lui Dumnezeu, aşa cum s-au rugat şi strămoşii lor! Dramele creștinilor au început cu Siria şi continuă în Irak. Sunt drame pe care Occidentul nici măcar nu şi le poate închipui. Citeam despre soarta credincioşilor din Mosul – Irak: la câteva zile după ce Califatul Islamic a preluat controlul asupra oraşului Mosul, s-a desenat câte un „N” pe fiecare casă de creştin. „N”, de la „nassarah”, cuvântul arab pentru „creştin”. Anul trecut scriam despre creştinii din oraşele Alep şi Rakka, care au fost crucificaţi de către jihadiştii ce deţin și astăzi controlul în zonă. La Alep, în plin 2014, nouă oameni au fost răstigniţi în public, acuzaţi fiind de părăsirea credinţei islamice. Unul dintre ei a reuşit să supravieţuiască, după ce a fost crucificat pentru opt ore. Trupurile altor creştini au fost lăsate în piaţa principală a oraşului timp de trei zile, pentru ca locuitorii să afle că Statul Islamic deţine puterea şi că orice creștin care vrea să trăiască trebuie să se convertească la islam…

Jurnalistul sirian Raimond Ibrahim, confirmat și de televiziunea Al Jazeera scria despre drama unei biserici chaldeene din nordul Irakului. Câteva maici înfruntau moartea și împărtășeau credința Răstignitului într-o lume potrivnică, de cel puțin trei ani. Mănăstirea Sfintei Ecaterina din nordul Irakului, zidită de împărații bizantini la final de secol VI, se afla de mult timp în teritoriul cucerit de către Statul Islamic. Cu toate acestea, maicile din mănăstirea Sfintei nu și-au părăsit casa. Nebunie până la capăt, am putea spune. Puteau să se refugieze, așa cum au făcut-o mulți, în Liban, o țară neutră din punct de vedere al persecuției creștine. Dar nu, ele nu și-au părăsit Sfânta ocrotitoare! Cum ar fi putut fi ele următoare ale unei Sfinte Mucenițe și să se teamă pentru viața lor?

Chiar în noaptea prăznuirii Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, o orientală între orientali, maicile din mănăstirea irakiană au primit cununa ocrotitoarei lor. „Dealul de pietre”, colina pe care era așezată mănăstirea, a fost luat cu asalt. Cupola bisericii închinată Maicii Domnului și chiliile au fost bombardate, ruina așternându-se pe ceea ce odinioară era o mănăstire înfloritoare. Soarta micilor din mănăstirea Sfintei Ecaterina se poate doar intui. În cel mai bun caz, ele sunt ostatice ale jihadiștilor din Statul Islamic.

Întâmplarea aceasta ne umple sufletul de lacrimi și ne aduce în față un mare semn de întrebare: jertfele martirilor din primele trei secole sunt doar relatări pur istorice sau sunt evenimente liturgice ce devin, de la zi la zi, un actual „astăzi”?

sursa doxologia.ro