Definiția smereniei pentru un tânăr
13:14, sâmbătă, 26 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: fericirea, sfaturi duhovnicești, sfaturi pentru tineri, smerenia, sofian boghiu, tineri, veşnicie
Dacă puteți să dați o definiție a smereniei pentru un tânăr… Și care sunt metodele pentru a ajunge la smerenie?
– Definiția smereniei este aceeași și pentru un tânăr, și pentru ceilalți creștini. Din tot ceea ce am spus până acum se poate extrage definiția smereniei.
Un tânăr, ca să poată să se smerească, ar trebui să-și facă mai des examen de conștiință, cum făceau creștinii din trecut. În fiecare seară creștinul se gândea, începând de dimineață și până atunci, ce-a făcut bine și ce-a făcut rău și constata că a făcut mai mult rău decât bine. Azi așa, mâine așa, și atunci începea să se cunoască pe sine, să cunoască că în el domină mai mult păcatul și răul decât binele și virtutea. Și atunci, dacă-i om serios acest tânăr, se angajează pe o cale sinceră a binelui.
Pentru că binele, dragi ascultători, binele este necesar și în viața aceasta și e de folos societății, dar și în viața de dincolo. Sfântul Pavel spune că în Împărăția lui Dumnezeu nu intră nimic necurat. Trebuie să ne purificăm, să aruncăm tot noroiul de pe noi, tot balastul acesta al păcatelor, să ne curățim zi de zi ca să ajungem niște oameni, în primul rând. Scris cu O mare: Oameni. Asta vrea să ne facă Scriptura, Dumnezeu: să fim oameni cu adevărat, să avem în noi omenia.
Smerenia se poate asemăna cu omenia. Din păcate, în lumea de astăzi este foarte puțină omenie. Fiecare e hrăpăreț, trage la sine să fie plin de cât mai multe milioane si altul nu are nici de pâine. Așa încât, acest tânăr să se gândească și la toate lucrurile pe care le-am spus. A trăi viața zadarnic, a o trăi în patimi, în desfrâuri, în beții, în petreceri fără rost este o pierdere de timp și pierderea veșniciei, veșnicia fericirii pentru care suntem creați. Domnul nu ne-a făcut pentru iad, ne-a făcut pentru Rai, dar pentru Raiul unde nimic necurat nu intră. Urmează ca în această viață să trăim în așa fel încât să ne pregătim zi de zi pentru zorii vieții veșnice, care e plină de lumină, de bucurie, de sfințenie și de pacea lui Dumnezeu.”
Extras din Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea Însuțirile trăirii ortodoxe, Editura Tradiția Românească, București, 2002