Deochiul este primit de Biserică?

Invidia, atunci când are şi răutate, poate pricinui rele. Acesta este deochiul. E o lucrare diavolească.

– Părinte, Biserica recunoaşte că deochiul este o lucrare diavolească?

– Da, există şi o rugăciune specială (stareţul accentua că numai preotul poate citi rugăciunea pentru deochi). Când cineva spune ceva cu invidie, atunci este „deochiat”.

– Părinte, mulţi cer „talismane” pentru prunci, ca să nu fie deochiţi. Este bine să poarte aşa ceva?

– Nu, nu este bine. Să spuneţi mamelor lor să le pună cruciuliţe.

-Părinte, dacă cineva laudă un lucru frumos și cei care l-au făcut primesc lauda cu un gând de mândrie și se pricinuiește un rău, acesta este deochi?

-Nu este deochi lucrul acesta. În cazul acesta lucrează legile duhovnicești.

Dumnezeu retrage harul Său de la om și atunci se pricinuiește pagubă. Deochiul există în cazuri rare. În mod special oamenii care au invidie și răutate – puțini sunt de aceștia – sunt cei care deochiază.

De pildă, o femeie vede un copilaș drăgălaș cu mama lui și spune cu răutate. ,,De ce n-am avut eu acest copil? De ce l-a dat Dumnezeu acesteia?”

Atunci copilașul acela poate păți rău; să nu poată dormi, să plângă, să se chinuiască, pentru că aceea a spus-o cu răutate. Și dacă copilul s-ar îmbolnăvi și ar muri, acea femeie ar simți bucurie în sineși. Altul vede un vițeluș, îl poftește, și îndată acela piere.

De multe ori însă se poate ca să se chinuiască copilul, dar să fie de vină mama lui. Adică se poate ca mama să fi văzut cândva un copil slab și să fi spus. ,,Ce copil e acesta? Ce schelet de copil!” Să se fi lăudat cu al ei și să judece pe cel străin.

Și ceea ce a spus cu răutate despre copilul străin, prinde la al ei. Apoi din pricina mamei se chinuiește fără să fie vinovat. Se topește sărmanul, ca să se pedepsească mama și să-și înțeleagă greșeala. Firește, copilul va fi mucenic. Judecățile lui Dumnezeu sunt abis.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003