Dependența de alcool poate fi tratată prin rugăciune

Cât de grea şi înspăimântătoare este boala alcoolismului! Bărbaţii şi femeile care se îmbată criţă îşi irosesc conştiinţa, copiii lor, patria lor. Câte boli şi fărădelegi aduce demonul alcoolului! Şi câte mijloace băneşti şi valori materiale consumă!

Alcoolicul îşi pierde treptat ruşinea, conştiinţa, demnitatea lui de om. Treptat se degradează şi ajunge până la delirum tremens ori la închisoare sau la moarte (deseori aceasta vine prin sinucidere).

Şi câtă amărăciune şi suferinţă le aduce alcoolicul tuturor celor din jur – şi în familie, şi la lucru, şi pe stradă.

La mine acasă în Diveevo, în iarna anului 1997, a stat o credincioasă din Nijni Novgorod, care opt ani de zile a trăit sau mai bine zis s-a chinuit cu un bărbat alcoolic. În fiecare zi, soţul ei venea acasă în stare de ebrietate. Bea în aşa măsură încât abia se mai ţinea pe picioare.

Soţia niciodată nu l-a ocărât, nici măcar nu i-a reproşat acest lucru. Toate le îndura, le răbda şi cu râvnă se ruga; Îl ruga pe Domnul nostru Iisus Hristos să o ajute în necazul ei.

Şi Domnul a auzit rugăciunea ei. Soţul a început să creadă cu tărie în Dumnezeu, să meargă la biserică şi… a încetat să mai bea.

Un caz şi mai interesant este cel al cunoscutului meu din Moscova, Nicolae.

Acesta a stat la mine câteva zile; se ruga cu regularitate, mergea la biserică şi se scălda în sfintele izvoare. Într-un cuvânt, ducea o viaţă dreaptă, cucernică, la fel ca aproape toţi pelerinii pe care îi cunosc.

Înainte de a pleca acasă, mi-a povestit o minune care i s-a întâmplat.

Mulţi ani a băut vodcă cu regularitate şi în cantitate mare. Ajunsese până la delirum tremens, dar continua să bea.

Deseori auzea cum vorbeau diavolii despre el:

– Acesta este al nostru!

Şi multe alte discuţii de-ale lor a auzit. Şi a început să se gândească cum să se smulgă din robia lor. Odată a rostit chiar cu voce tare această dorinţă, la care a auzit un hohot general de râs şi un glas i-a răspuns:

– Ia te uită ce-şi doreşte!

Şi tocmai în acel moment critic al vieţii lui şi-a amintit de Dumnezeu. Şi a început în tot timpul lui liber să se roage. Şi-a recunoscut păcatul şi cu lacrimi s-a căit înaintea Domnului.

– Doamne, miluieşte-mă pe mine, blestematul, şi ajută-mă în necazul meu. Singur nu o pot scoate la capăt cu această problemă. Numai Tu, Doamne, mă poţi scăpa de această nenorocire.

Şi a ascultat Domnul rugăciunile şi lacrimile lui. Nicolae a încetat să mai bea.

– Iată, sunt deja patru luni de când nu mai beau şi nu mă atrage – mi-a spus el.

După jumătate de an a venit iarăşi la Diveevo. M-am interesat de starea lui.

– Toate, slavă lui Dumnezeu, îmi merg bine. De vodcă am şi uitat. Acum mă gândesc numai la mântuirea sufletului meu. În toate nădăjduiesc numai în Domnul.

Minunile vremurilor din urmă, Editura Egumeniţa, 2005, p. 182