Desen animat – Sfântul Vasile Blajinul

Desen animat rusesc despre viaţa ferictului Vasile, cel nebun pentru Hristos.

Regia aparţine Nataliei Verezovaia. Autorul proiectului – Alexandru Tatarski. Anul producerii 2008.

Oamenii purtaţi de duhul lumesc aleargă după slavă deşartă, funcţii înalte şi putere încă din copilărie şi putem vedea aceasta la clasele de elevi, unde primirea unei funcţii încântă şi umple mica fiinţă de orgoliu. Nu mai vorbim de omul adult şi este suficient să privim viaţa politică spre a avea măsura tristului spectacol.

Contrar acestui spirit, în creştinismul timpuriu cu deosebire, s-a dezvoltat o atitudine contrarie. Oameni bogaţi şi chiar împăraţi părăseau totul şi intrau în mănăstire sau se făceau pustnici. Preferau să fie săraci, smeriţi, dispreţuiţi, ba chiar socotiţi nebuni, urmând Domnului IISUS, Care pentru mântuirea lumii a primit să fie sărac încât “nu avea unde să-şi plece capul”, dispreţuit, hulit şi batjocorit, socotit nebun de nişte netrebnici.

Acest Sfânt Vasile despre carev orbim, cinstit foarte în Biserica Rusă s-a născut în familia unor ţărani şi crescând a fost dat ucenic la un cizmar. Era foarte evlavios simnguratic şi om al rugăciunii încă din copilărie, uimind pe toţi, iar Dumnezeu i-a dăruit devreme darul profeţiei. Vorbea foarte puţin. Se spune despre un negustor că a venit la el să-I facă mai multe perechi de încălţăminte dar el a refuzat cu încăpăţânare, spre uimirea clientului, care plătea ca un boier ce era. După plecarea aceluia, întrebat, Vasilii a zis spre mirarea tuturor: ”Moartea îi stă la uşă. Nu are el nevoie de încălţăminte.”

N-a vrut să rămână cizmar şi a plecat la Moscova, trăind la marginea umilinţei printre orăşeni. Îmbrăcat foarte sumar, rătăcea căutând oameni necăjiţi spre a-i ajuta cu o vorbă, un sfat sau chiar cu bani, deşieracumplit de sărac, fiindcă de primea ceva îndată dăruia. Beţivilor prin crâşme, celor întemniţaţi sau celor mai din urmă oameni mergea să le propovăduiască despre mila lui Dumnezeu, încercând să le schimbe viaţa păcătoasă. Făcea gesturi ciudate, ceea ce a făcut ca repede lumea să-l numească nebun. N-avea măcar o colibă şi umbla aproape gol. Spunea însă lucruri ce uimeau. Uneori arunca pietre în casele credincioşilor şi îmbrăţişa casele unor oameni vestiţi ca răi. Întrebat, spuse că la casele oamenilor buni, demonii nu puteau intra şi stăteau pe afară la pândă şi de aceea arunca pietre să-I alunge, în vreme ce la casele celor răi îngerii stăteau pe la colţurile caselor, dorind să poată intra şi el îi îmbrăţişa.

Foarte curând a ajuns din “nebun” foarte vestit, încât şi ţarul Ivan cel Groaznic dorea să stea uneori de vorbă cu el şi îi plăcea să-l vadă alături în biserică. Pentru aceasta, se zice că deseori mustra pe temutul ţar: “N-ai fost la biserică! Ai umblat aiurea!”/ “ Cum? Nu m-ai văzut? Nu eram departe de tine.”/ “ Erai cu trupul, dar gândurile-ţi umblau la palatul pe care vrei să-l construieşti.”

Invitat de ţarul Ivan la o sărbătorire, s-a dus la geam şi a aruncat trei pahare de vin, spre mânia ţarului, care era supărăcios foarte. “Am stins un foc la Novgorod” – a spus el. Curând s-a aflat că într-adevăr, în acel oraş vestit de negustori a izbucnit un mare incendiu şi deodată, un bărbat dezbrăcat aproape l-a stins. Când locuitorii l-au văzut, l-au recunoscut pe dată pe Vasilii: ”El, el a fost!”

Mitropolitul Macarie îl ţinea pe “nebunul” Vasile la mare cinste şi-l chema adesea. Când în 1521 Moscova a fost înconjurată de tătarii lui Mehmet-Hirei din Kazan şi chiar au început să aprindă primele case în Moscova, Vasilii (cum zic ruşii) s-a rugat fierbinte şi tătarii au luat-o la fugă, fiindcă au văzut nişte oşteni înarmaţi, cereşti, care-i alungau. Multe fapte şi profeţii minnunate sunt legate de acest sfânt care simula dezordinea mentală. Când avea vedenii, refuza să vorbească despre ele, spunând că el vorbeşte rău.

Faima i-a fost atât de mare între oamenii simpli, ca şi între cei bogaţi, încât atunci când s-a îmbolnăvit şi a murit, la 88 de ani, familia ţarului a venit să ceară ca Sfântul Vasile să se roage pentru ei şi în cer. Sicriul său a fost purtat pe umeri de însuşi ţarul Rusiei, Ivan şi fiii săi şi dus la marea Biserică ce tocmai se construia. Ţarul mulţumea lui Dumnezeu prin această construcţie măreaţă pentru victoria asupra tătarilor din Kazan. Ea va purta hramul “Vasilii Blajenâi” (Vasilii cel Blajin, Blând), fiind o minune arhitectonică a Ortodoxiei răsăritene, fără rival. Înăuntrul Bisericii, mitropolitul Rusiei şi episcopii au aşteptat venirea sicriului.

Iată modul măreţ în care Dumnezeu răsplăteşte pe cei ce-L slujesc cu credinţă mare, fără frică de umilinţe, suferinţe sau dispreţul lumii. Cei ce slujesc lui HRISTOS cu întreaga lor viaţă se bucură de răsplată “însutit în veacul acesta şi viaţă veşnică” în cel ce va să vie.