Deșertul anonimatului

Literatura ascetică se concentrează foarte mult în jurul smereniei, pe care încearcă să o descrie cât mai bine. Fiecare dintre părinți vine cu propria sa experiență și înțe­legere. Mai mulți părinți spun despre smerenie că este a te vedea pe tine mai prejos decât toată făptura. Unii spun că postul și nevoința nu au alt scop decât să pregătească locul pentru smerenie.

De la avva Motios avem în Pateric o singură apoftegmă. Este răspunsul dat unui frate care întreabă: „Dacă mă duc să mă așez într-un loc, cum vrei să trăiesc acolo?” Iar bătrânul a răspuns: „Dacă te așezi în­tr-un loc, nu căuta să-ți faci renume – ba că nu mă duc la adunare, sau nu mănânc la agapă. Acestea îți fac o faimă deșartă și pe urmă îți găsești tot felul de sâcâieli, căci oamenii unde văd așa ceva, dau buzna”. Iar apoi bătrânul detaliază: „Oriunde te vei așeza poartă-te ca și ceilalți frați. Fă ce vezi că fac frații de a căror cuvioșenie ești convins și vei fi liniștit. Aceasta este smerenia: să fii egal cu toți. Atunci nimeni nu te va sâcâi”.

Competiția este adânc întipărită în fibra umană. Mereu vrem să fim mai buni decât ceilalți, mereu ne măsurăm pe noi înșine și ne comparăm cu cei de lângă noi. Avem nevoie de dragoste și de apreciere, vrem să fim văzuți și cinstiți. Avva Motios însă merge împotriva acestei tendințe. Nu căuta renumele. Smerenia nu înseamnă doar să trăiești ascuns în măruntaiele deșertului. Smerenia este să trăiești discret, nebăgat în seamă în mijlocul oamenilor. Să te miști în comunitate neobservat și fără să vrei să atragi atenția în vreun fel. Fără gesturi radicale ce să te singularizeze și să atragă după sine o faimă găunoasă, lipsită de miez. Dincolo de flama plăcută a slavei deșarte, un asemenea renume aduce după sine tulburare. Oamenii sunt puși în mișcare de curiozitate. De fiecare dată când ceva iese din comun, priviri răscolitoare se îndreaptă asupra lui. Iar aici se găsește sursa neliniștii. Unii decid să se retragă în adâncul pustiei. Alții, așa cum sfătuiește avva Motios, aleg să se retragă în anonimat.

Cum să trăiești neobservat? Este destul de simplu. Fă ce fac toți ceilalți, zice bătrânul. Mănâncă împreună cu cei care mănâncă, mergi la biserică sau la adunare cu cei care o fac. Anonimatul este un deșert în care se poate trăi căutarea zilnică a lui Dumnezeu. Viața interioară poate să fie tumultuoasă, dar asta nu înseamnă că tumultul trebuie să fie vizibil din afară. Ascuns în anonimat poți să fii singur cu singurul Dum­nezeu și așa să îți do­bân­dești liniștea.

Smerenia pentru avva Motios înseamnă să fii egal cu toți. Să nu cauți vreo formă de evidențiere, să nu cauți să te arăți special, să nu vrei să pășești în față, să nu cauți puterea și controlul. Aceasta este calea spre libertate. Egal cu toți și neobservat de nimeni poți să trăiești asemeni părinților deșertului în mijlocul celor mai aglomerate comunități. Ba mai mult, s-ar putea ca singurătatea și retragerea să fie chiar mai mari în deșertul anonimatului decât în pustiul exterior. Și liniștea care vine în acest deșert să fie pe măsură.

Paul Siladi, http://ziarullumina.ro/