Despre ctitorii de biserici. De ce oamenii doresc să devină ctitori?

„Despre ctitorii de biserici și despre Sfinții Martiri Brâncoveni” – Predică la pomenirea ctitorilor Mănăstirii Putna, așa cum se obișnuiește a se săvârși a doua zi după hramul mănăstirii Putna.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin.

Iubiți credincioși, există o frumoasă tradiție la mănăstirile mari, care au o vechime, ca a doua zi după hramul mănăstirii respective, să se facă pomenire pentru ctitorii acelei mănăstiri.

Ctitorii sunt acei care dintru început și până acum au pus umărul, bănuțul, rugăciunea, palmele, pentru ca biserica să fie astăzi așa cum o putem vedea.

Mulți dintre ctitori ajung sfinți, la fel ca și cei ai mănăstirii Putna, iar în acestă zi nu i-am pomenit ca Dumnezeu să leierte greșelile, ne-am rugat lor, ca așa precum în timpul vieții au avut grijă de bunăstarea duhovnicească mai întâi și apoi materială a sfântului lăcaș, tot așa și de acum înainte să vegheze din cerul lui Dumnezeu cel Sfânt pentru ca această mănăstire să poată să-și ducă la capăt menirea, și toți aceea care venim și ne închinăm la această mănăstire, să le primim binecuvântarea și ajutorul.

La ectenia pentru cei adormiți i-am pomenit pe toți cei care au contribuit la bunăstarea mănăstirii, începând cu familia domnească a Sfântului Ștefan, cu cele ale altor domnitori, ierarhii care au avut vre-o legătură cu sfânta mănăstire, viețuitorii acesteia, dar și stareții acestui leagăn monahal, începând cu Ioasaf și pâna la ultimul stareț care a trecut la cele veșnice, părintele Iachim, pe care mulți ași avut ocazia să-l cunoașteți.

Făcând această pomenire a ctitorilor, propun să ne punem câteva întrebări și totodată să ne dăm și răspunsuri.

Care a fost gândul Sfântului Ștefan, atunci când a zidit această dar și multe alte mănăstiri și biserici. De ce oamenii devin ctitori? De ce oamenii doresc să-și înscrie numele în pomelnicul ctitorilor unei biserici ori mănăstiri?

Ce-i determină? Pentru ce o fac?

Un om devine ctitor al bisericii, pentru că vrea ca prin aceasta să-și arate dragostea față de Dumnezeu. Nu din fală, nu să fie lăudat. Nu că n-ar avea ce face cu banii. Nu pentru aceasta. Din dragostea față de Dumnezeu vrea să zidească o casă pentru Dumnezeu.

Apoi o biserică a mai fost ridicată și ca semn de recunoștință față de Dumnezeu, pentru ajutorul primit. Aduceți-vă aminte, când Sfântul Voievod a ajuns la chilia Sf. Daniil Sihastrul, duhovnicul său, ce i-a spus sfântul Daniel ”Dute, vei birui, dar pentru aceasta să zidești biserică lui Dumneze, și așa s-a ridicat mănăstirea Voroneț și alte biserici și mănăstiri.

Mai este un gând penru care sfântul Ștefan și alți oameni care aveau posibilități de a începe o costrucție, este cel al semnului de pocăință. Spre exemplu, biserica mănăstirii din Războieni, a fost ridicată pe locul unde Voievodul a pierdut o mare parte a oștirii sale, pentru ca în acea biserică, să fie pomenit pentru iertarea păcatelor.

Deci, ctitorul își înscrie numele în acest pomelnic, pentru ca pe veci să fie pomenit împreună cu familia sa, ca semn de recunoștință pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu.

Nu dorește un ctitor să fie lăudat. Singurul lucru care rămâne sunt hrisoavele, actele de danie și mai este ceva în biserica care se numește tablou votiv, prin care ctirorul principal și familia sa, oferă această biserică lui Dumnezeu. Odată ce ctitorul a zidit o biserică, aceasta nu-i aparține lui, este darul făcut lui Dumnezeu așa cum vedem în tablourile votive din vechile noastre biserici mănăstirești, ce obicei în naos.

Astăzi, se mai întâmplă din păcate câte ceva, și anume oameni care au posibilități materiale ajută la înnoirea, prefacerea unei biserici și apoi, ar dori în vre-un fel să aibă și ei un cuvânt de spus la treburile ulterioare ale bisericii. E adevărat că înainte, ctitorii statorniceau câteva lucruri care să țină de viitorul bisericii, însă cu multă bunăcuvință și înțelegere cu părinții bisericii. Să ținem minte aceasta – am facut-o în dar la biserică, păi darul este lui Dumnezeu. Să nu așteptăm totdeauna să fim apreciați, iar dacă va fi, să o primim cu smerenie. Să nu cautăm să ne fie scris numele pe pereți, căci un dar facut lui Dumnezeu, El est ecel care-l primește, oamenii sunt cunoscători un timp. Ce ar fi dacă ați cadona cuiva, să spunem un tablou, dar după aceea ați veni și cu câteva condiții, cum ar fi ”să îl pui numai în locul acela, penru ca eu vreau să fie pus” iar omul care a primit darul, sunt sigur că nu se simte bine.

Așadar, zidind, primim în schimbul darului material făcut, darul nematerial de la Dumnezeu.

Nu doar în vreme de prosperitate oamenii devin ctitori, ci și în vremuri grele de strâmtorare. Pe timpul domnului Ștefan, acesta nu căuta momentul de zidire atunci când PIB-ul era foarte mare, ci atunci când țara era sărăcită, după război, după multe decese și acasă au ramas doar  mamele cu copii, cu locuințe incendiate și grâne arse, în acele condiții voievodul a zidit bserici, pentru că se spune că dacă dai un ban pentru biserică, banul trebuie să fie curat, iar când ești în sărăcie, atunci știi că e muncit și curat. În vechiul testament nu se aducea la templu aminal care avea beteșug, ci trebuia să fie miel sau berbet de un an, curat, fără meteacnă, pentru că lui Dumnezeu îi dăm ceea ce este mai bun.

În vreme de sărăcie, când dăm ceva la biserică sau oamenilor care au nevoie cu adevărat, care sunt frații mai mici ai Domnului, este ca un fel de pârgă, dupa care vine însuși Dumnezeu și înmulțește acest dar, pentru cei sărmani și necăjiți.

O ctitorie dăinuiește și prin alți ctitori. Primii ctitori înzestrează biserica cu cele necesare la momentul respectiv. Există hrisoave vechi care ne confirmp faptul că domnii ofereau anumite privilegii, moșii, pentru ca să se poate întreține pe viitor. Cu  timpul toate acestea sau uitat.

Ctitorii noi dau viață ctitoriilor vechi, o fac să dăinuiască. Dumneavoastră sunteți noiii ctitori. Cei care faceți ca o biserica să fie deschisă, să se poată înnoi, ca o mănăstire să nu aibă porțile închise.

Dacă pe timpul regimului comunist la Putna nu veneau oameni să se închine Sf. Ștefan, autoritățile o puteau închide. Dumneavoastră sunteți cei care ați rezistat timpului și ați făcut ca și alte biserici și mănăstiri să fie deschise. Cei care din puțin, au dat, iar din acest puțin adunat, este posibilă înnoire. Atunci când auzim la Sf. Sluje ”Încă ne rugăm pentru ctitorii acestei sfinte biserici”, să știți că acesta este cel mai mare dar de la Dumnezeu. Noi, sluitorii nu vă putem mulțumi altfel decât prin rugăciune. Cel care a pus ceva la temelia bisericii, și după moarte este pomenit, chiar dacă oamenii ne uită numele, chiar și familia ne mai ține minte o genereție sau două,dar în biserici suntem pomeniți ”pentru fericiții și pururea pomeniții ctitorii sfintei bisericii acesteia”. Să nu ne pară rău când faceți ceva pentru casa lui Dumneze. Nu vă plecați urechea la cei care spu că nu se merită aceasta pentru biserică.

Noi să rămânem statornici în ceea ce am învățat de la înaintașii noștri. Iar Dumnezeu v-a veni cu binecuvântarea Sa. Că unde punem noi puțin, Dumnezeu pune mult. Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin.

Episcop Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților