Cuvânt despre fericirea femeii

„Nu există fericire în lume”, — spunea un renumit poet rus. „Fericirea — ce e ea? O pasăre, pe care dacă o laşi din mâni — nu o mai prinzi!”, se îndoieşte de existența fericirii şi autorul altor versuri. Cu adevărat, cât de iluzorie şi fragilă e fericirea pământească. Şi cât de greu ne-ar fi să relatăm despre toate cele necesare pentru ca omul să se simtă fericit. E mai uşor de spus fără de ce fericirea nu este posibilă.

Mai ales în cazul fericirii femeii. Doar cu vârsta se poate de apreciat fericirea la adevărata ei valoare. O bomboană îl poate face pe copil să uite de lacrimi. Fericirea adusă de o caramelă poate fi atât se mare numai în copilărie, doar nu în zădar „a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Matei 19,14). Pentru un bătrân tot nu sunt necesare imense daruri: un apel telefonic de la copii şi rude, o simplă compătimire, o întrebare despre starea sănătății — şi el deja e liniştit, iar liniştea pentru bătrâneţe e deja o parte din fericire. Între copilărie şi bătrâneţe există o cale lungă a vieţii, timpul cu cele mai mari cerinţe şi cu cele mai multe dorinţe neîndeplinite. Şi aici fericirea deja capătă trăsături specifice pentru bărbaţi şi pentru femei.

Ce gânduri vă apar la auzirea cuvintelor „fericirea femeii?”. Probabil nu o diplomă cu note excelente şi o carieră de succes. Şi nici chiar un dulap plin de haine de ultimă modă… Poate să fie ferictă femeia care nu iubeşte şi nu este iubită?

Femeia este o fiinţă dependentă de bărbat, indiferent de faptul îşi doreşte acest lucru sau ba, după cuvântul Domnului — Atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni (Facerea 3,16). Societatea actuală pune sub semnul întrebării aceste lucruri. Deja în anul 1893 psihologul А. Кrepaţ scria: „Studiile superioare şi independenţa îi dau femeii posibilitatea de a căuta şi găsi propria fericire indiferent de prezenţa unui bărbat în viaţa ei.” Şi emanciparea şi-a adus aportul său — a despărţit-o de cele veşnice trei «К»: Kinder, Küchе, Кirchе, dar şi de fapt de la propriul soţ. Dar oare a făcut-o pe femeie mai fericită?

Există multe femei, care nu-şi doresc o familie proprie, care toate forţele le îndreaptă spre a se realiza în careva domenii. Devenind libere şi indipendente, totuşi adesea suspină de la frământările şi golul interior, căci foarte mult şi-ar dori să fie ascultate de cineva apropiat. Iar toate câte le adună în suflet să le poată împărtăşi şi împărţi cu cineva. Dar acasă e doar un pisoi, o linişte şi aceşti patru pereţi… Căile pot fi diferite, dar oricum rezultatul e acelaşi şi cât de paradoxal nu ar părea, dar cu cât mai dezvoltată şi creativă nu ar fi femeia, cu atât devine pentru ea mai clar , că plinătatea fericirii o poate obţine, doar formând o familie.

Priviţi tabloul lui Leonardo da Vinci „Madona Litta”. El ne surprinde prin liniştea şi concetrarea acestei mame asupra copilaşului. Copilul nu-şi doreşte de la mama sa nici o perfecţiune deosebită, nici o superioritate în ceva anume faţă de alţii. El îşi doreşte doar compasiune şi protecţie. Să fie mama alături — e totul ce-şi doreşte. Nici o instituţie a învăţământului şi educaţiei nu poate să înlocuiască pentru el, omul, la pieptul căruia poţi plânge şi la cinci şi la cincizeci de ani.

Orice persoană remarcabilă a fost influenţată mult de familia sa şi cu atât mai mult de propria mamă. Această minune se naşte prin dragostea sa, atenţia cu care este înconjurat copilul. În educaţia copiilor rolul femeii-mame nu poate fi înlocuit prin nimic. Aşa cum nu poate înlocuită şi o soţie bună. Un renumit scriitor spunea: „Fără femei medici, avocaţi, savanţi, societatea se va putea dezvolta, dar fără mame, ajutoare şi susţinătoare, prietene şi femei care ştiu să aprecieze toate trăsăturile bune existente în bărbat, şi să-l susţină la tot ce este bun, ar fi foarte greu de trăit”. Anume aptitudinile femeii de a „înţelege” — iată ce caută şi apreciază bărbatul. Cât trebuie să muncească sufletul că să-l înţeleagă pe altul ?! Minunat este formată familia – nimic mai bun pentru perfecţiunea relaţiilor între persoane nu a fost inventat.

Nimeni nu spune că viaţa cotidiană a unei femei e plină doar de zâmbetele fericite a copiilor. Şi chair aş spune că e mult mai uşor să mergi la serviciu, său să-ţi deschizi propria afacere. Şi nu importă care e motivul — lipsa mijloacelor pentru existenţă sau ambiţiile proprii — rezultatul e mereu vizibil, el poate fi apreciat de şef, subalterni sau de întreaga omenire. Iar munca mamei e o muncă fără de sfârşit şi fără de schimbări, o muncă ascunsă de restul lumii şi care din păcate nu prea este apreciată. Cum a observat o ziaristă, dacă femeia este mereu ocupată cu treburile familiei, îşi creşte copilaşii, de dimineaţă şi până-n noapte, este încadrată în aceste griji, despre ea se spune că „stă acasă”. În scimb despre o femeie care stă cele opt ore într-un oficiu confortabil şi adesea este ocupată doar cu jocurile de la calculator se spune că „ea munceşte”…

Da, munca de a fi femeie şi mamă în societea de azi nu este aplaudată: nici statul, nici societatea nu-l va „aprecia” , sau „recompensa”. Dar oare e atât de necesar? Voi vorbi de la persoana întâi. Am avut şi o carieră de succes şi o satisfacţie de la propria afacere, şi plăceri, şi bani, şi aplauze. Am facut înconjorul la jumătate de planetă, dar fericirea nu am găsit-o. Căsătoria mi-a schimbat întreaga viaţă. Acum eu sunt centrul unui micuţ univers, poate chiar un soare, fără de care nu numai se poate simţi foamea (şi nu doar cea trupească), dar şi frigul pentru toţi cei mici şi mari din casă. Sunt convinsă că femeia respiră şi se hrăneşte cu dragoste. Pentru ea posibilitate de a fi mamă şi soţie îi desoperă adevărata fericire, cea de a iubi. Dar dacă femeia este talentată şi calităţile ei îi permit să contribue şi în alte domenii, atunci cu o aşa o mamă se va mândri toată familia şi nimeni nu se va simţi neglijat.

Dumnezeu i-a spus femeii : „Atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni”. Au devenit aceste cuvinte pedeapsă sau binecuvântare pentru femeie ? Părerea mea este că depinde de fiecare dintre noi. Şi cred : că fericirea femeii e imposibilă fără posibilitatea ca din toată inima să-I răspunzi Creatotorului Tău :

„Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale!”

Traducere și adaptare Natalia Lozan

sursa www. pravoslavie.ru