Despre însemnătatea casei

La buna organizare și amenajare a unei case se cuvine să participe toți membrii familiei, căci într-o familie fericirea cea mai deplină se poate dobândi numai atunci când fiecare dintre membrii familiei își vor îndeplini în mod cinstit obligațiunile sale. Iar centrul de greutate al vieții fiecărui om trebuie să-i fie casa în care el locuiește.

Casa este locul unde cresc copii, locul unde ei mai întâiu cresc trupește și își fortifică sănătatea, absorbind în sine toate cele ce îi vor face pe ei să devină adevărați și nobili bărbați sau femei. În casa unde cresc copiii întreg mediul și toate cele ce se întâmplă în acea casă îi afectează, chiar și cel mai neînsemnat detaliu poate avea o influiență minunată asupra lor sau una nocivă. Pănă și natura din jurul lor contribuie la formarea viitorului caracter. Căci toate cele frumoase și minunate, văzute de ochii copiilor, se întipăresc și în inimioarele lor plăpânde și sensibile. Și oriunde nu s-ar educa copilul, caracterul său va fi influiențat de impresiile acelui loc unde el a crescut. Iar odăile în care copiii noștri dorm, se joacă și trăiesc, suntem datori să le facem pe atâta de frumoase, pe cât ne permite starea noastră materială.

Se știe bine cât de mult le plac la copii imaginile, iar dacă imaginile din casa în care ei locuiesc sunt frumoase și luminoase, atunci ele vor avea asupra copiilor o influiență minunată, ajutându-i să devină mai subțiri, mai rafinați. Și însăși casa, dacă este curată, îngrijită, amenajată și împodobită simplu și cu bun gust, cu un aspect de ansamblu plăcut vederii, poate avea o neprețuită contribuție în educația copiilor. Este o mare artă să reușești să trăiești împreună sub același acoperiș, într-o atmosferă de dragoste, de duioșie și gingășie. Orice casă are chipul și asemănarea ziditorilor săi. O fire mai rafinată, își va face și casa mai cu rafinament, iar un om grosoloan și casa și-o va face la fel de butucănoasă și rudimentară.

     Fiți devotați, iar jugul sfânt al căsniciei să-l purtați cu evlavie. Legăturile cele mai trainice ale unei căsnicii sunt acelea prin care inima omului este strâns legată de o adevărată casă. Iar într-o adevărată casă și cel mai mic dintre copii are un cuvânt de spus. Apariția unui prunc schimbă întreagă așezare a familiei.  O casă, oricât nu ar fi de modestă și de mică, pentru fiecare membru al familiei trebuie să fie locul cel mai sump de pe pământ. Iar casa trebuie să fie plină de o asemenea dragoste și fericire, că oriunde nu ar pribegi omul mai târziu, oricât de mult timp nu s-ar scurge, inima lui oricum să tânjească după casa părintească. În toate necazurile și încercările acestei vieți casa părintească rămâne un refugiu sigur pentru sufletul omului.

     Fiecare cuget frumos, care trece prin mintea copilului, mai târziu îi va întări și înnobila caracterul. Trupurile noastre, chiar și împotriva voinței noastre, îmbătrânesc, dar de ce sufletele să nu ne rămână mereu tinere? Este pur și simplu o crimă să suprimi bucuria copilăriei, obligându-i pe copii să fie sumbri și plini de importanță. Căci foarte curând umerii lor vor fi apăsați de povara grijilor vieții. Foarte curând viața le va aduce multe tulburări, griji și dificultăți, iar împreună cu acestea și povara responsabilității. Așa că, haideți să lăsăm copiii să rămână cât mai mult posibil tineri și fără de griji. Iar copilăria lor, fiecare după ale sale puteri, să o umplem de cât mai multă bucurie, lumină, de jocuri vesele și distractive. Părinții nu ar trebui să se rușineze de faptul că ei zburdă și se joacă împreună cu copiii lor. Poate că atunci ei sunt mai apoape de Dumnezeu, decât atunci când, așa cum li se pare lor, ei fac un lucru foarte important.

     Mai devreme sau mai târziu viața fiecărei case va trece printr-o grea și amară experiență – experiența suferinței. Orice familie poate avea parte ani întregi de o fericire senină, însă cu siguranță vor veni și necazurile. Căci șuvoiul acesta, care atât de mult a aleargat asemenea unui vesel și lin pârâu, ce curge în lumina orbitoare a soarelui, prin pajiști de iarnă, printre flori, într-un moment oarecare se adâncește, se întunecă, scufundându-se în văgăunile sumbre sau este răsturnat de o cascadă. La fel curge și viața unei adevărate case, câteodată în lumina strălucitoare a soarelui, iar altă dată în întuneric. Însă, ori în lumină, ori în întuneric, acea casă ne va învăța mereu să ne adresăm numai Cerului ca unei Case Mari, acolo unde se împlinesc toate visele și nădejdile noastre, unde se pot reînnoda toate legăturile rupte aici, pe pământ. Căci pentru toate cele pe care le avem și pentru tot ceea ce facem, noi avem nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu. Nimeni afară de Dumnezeu nu poate să ne sprijine pe noi în vermile cele de restriște și de mari  necazuri. Viața aceasta este atât de fragilă, încât orice despărțire poate fi veșnică. Iar noi nu putem fi niciodată siguri că vom mai avea posibilitatea să cerem iertare pentru un cuvânt urât spus cuiva și să fim iertați.

Fragment din Despre căsătorie şi viaţa de familie

Extrase din însemnările împărătesei Rusiei

Alexandra Feodorovna Romanova

Traducere din rusă de Dumitru Lăpușneanu

Text redactat de Anastasia Voleanschi

Va urma…