Despre lucrurile scumpe și lucrurile ieftine

M-am întrebat de ce a căzut arta și meșteșugăritul bisericesc și de ce kitchul a umplut atît de ușor toate domeniile vieții noastre ecleziale, de la arhitectură și icoane, veșmintele preoțești, crucile de la gît și de pe pristol, pînă la candeluțele de plastic și canafurile chinezești în formă de cruci care se mișcă la oglinda șoferilor.

Am putut înțelege de ce oamenii de la sfîrșit de secol 19, început de secol 20 s-au lăsat impresionați de imaginile cu iz religios scoase de sub tipare și cum bibelourile ”perfecte” au luat loc ciopliturilor de multe ori stîngace ale meșterilor de la sate. Mai greu îmi este să înțeleg altceva: cum o cruce ștanțată din tablă chinezească a ajuns să coste mai mult decît o cruce cioplită din lemn de dud sau măslin, cum un potir de tablă poleită a ajuns să coste cît un potir din argint lucrat cîndva cu mîna și de ce o icoană lucrată pe lemn de un maestru iconar trebuie să coste 200 de euro, iar un buchet de flori sau o vacă pe un cîmp pictată de un ”artist plastic” e normal să costă 5000 de euro, iar la nevoie și două milioane.

Așa mi-am dat și răspunsul de ce a dispărut arta bisericească. Pentru că niște oameni răi și hapsîni au inventat mașinile-unelte care împușcă zeci de icoane pe minut, împușcă potire, cădelnițe, ferecături de Evanghelii, împușcă mai nou chiar și sfinte mese și iconostase, împușcă tot ce-ți vrea inima. A folosi în slujba lui Dumnezeu toate aceste lucruri împușcate este un lucru cel puțin nepotrivit, de vreme ce există atîția oameni capabili să facă toate aceste lucruri cu mîinile și inima lor.

Dispariția breslei iconarilor și a meșterilor bisericești face vulnerabilă întreaga Biserică, deoarece ”podoaba Casei lui Dumnezeu” despre care vorbește prorocul David și ”cei ce o iubesc” este o așezare Dumnezeiască, după cum scrie în a Doua Carte a lui Moise (Ieșirea 31): “Iată, Eu am rînduit anume pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda, și l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul, ca să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, şi de in răsucit, să şlefuiască pietre scumpe pentru podoabe şi să sape în lemn tot felul de lucruri”.

Acest dar dat lui Bețeleel este asupra tuturor celor care de-a lungul veacurilor au umplut pămîntul de biserici și lucruri frumoase ce dau slava lui Dumnezeu, astfel încît pînă astăzi o lume întreagă se minunează de ele. Aceasta este o parte nelipsită a propovăduirii creștine: arhitectura, icoanele, precum și orice lucru pus în slujba lui Dumnezeu trebuie să fie frumos, lucrat de oameni dăruiți de Dumnezeu și în deplină iubire față de Dumnezeu și de oameni.

Oare nu v-ați săturat să fiți luați în rîs pentru felul în care arată zorzoanele din biserici, de pe veșminte, de pe icoane? Oare nu v-ați săturat să inventați scuze nesfîrșite pentru kitchul care ne apasă sufletele? Nu e mai simplu să ne întoarcem la ce este al nostru?

Avînd în vedere stăpînirea mare pe care a pus-o asupra multor inimi setea de cîștig ușor de pe comerțul cu icoane și lucruri bisericești ștanțate, singura cale de a ne întoarce la tradițiile artei bisericești lăsate de Dumnezeu este de a renunța la cumpărarea acestor table și de a căuta cu orice preț să avem în casă icoane adevărate, pictate cu dragoste în adevăratul duh al cinstirii de Dumnezeu.

Biserica își este autosuficientă: prin harul lui Dumnezeu, care ne-a adus pe toți pe lume și ne cheamă la pocăință, avem și pictori, și tîmplari, și fierari, și arhitecți, și croitorese, și broderese – să-i susținem în începăturile lor, știind că acest lucru întărește și împodobește Biserica, înmulțind slava lui Dumnezeu printre oameni.

De SAVATIE BAȘTOVOI /

Sursa: http://www.rucodelie.ro/

Foto: Iconari la tabăra de creație de la Mănăstirea Putna, 2011.