Despre postul alimentar și postul duhovnicesc în era tehnologiilor

Astăzi, trăim într-o eră tehnologizată în care calculatorul televizorul constituie o parte componentă a vieţii umane.  Omul nu mai are timp de alte activităţi pentru că şi-a impus deja un anumit ritm al vieţii fără de care nu mai poate. Fiind prins cu activităţile zilnice acesta nu mai are timp să cugete asupra existenţei lui aici pe pământ, să păşească pragul unei Biserici, ba chaiar să ţină post.

Postul este un element absolut necesar pentru formarea şi mântuirea noastră sufletească. Postul învaţă pe cel ce postește să cugete asupra propriei sale fiinţe, să facă milostenie,  înaripează în inima lui frica de Dumnezeu, şi îl pregăteşte pentru împărăţia ce va să vie.  Postul îşi are originea încă din grădina raiului, după ce Dumnezeu zideşte primii oameni pe proto-părinţii noştri Adam şi Eva le porunceşte să nu mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi al răului căci cu moarte vor muri.

Consecinţele acelei neascultări sunt resimţite de întreaga umanitate, prin moarte, boli, necazuri, şi suferinţe. Dumnezeu fiind un tată bun, şi milostiv nu a lăsat zidirea mîinilor sale să piară din cauza păcatului, ci a trimis pe singurul lui Fiu ca oricine crede în el să se mântuiască, adică să-şi recapete firea pe care o aveau Adam şi Eva până la cădere.

Dacă postul a fost necesar în Rai, cu atât mai necesar este în afara Raiului. Dacă era de folos leacul mai înainte de rană, cu atât mai de folos este după rană.” (Sfântul Ioan Gură de Aur).  Trăim nişte vremuri în care Mântuitorul Hristos este extrem de banalizat.  Momentul jertfei şi al morţii sale pe Cruce pentru mântuirea lumii este înţeleasă cu totul greşit. Aceste lucruri se întâmplă datorită lipsei de dragoste între oameni şi absenţei unui dialog cu creatorul.

Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă retoric ,,Unde vă sunt copiii voştri, nepoţii voştri,,. În realitate această întrebare retorică constituie un semnal de alarmă pentru toate mamele care nu-şi educă copiii în spiritul creştin-ortodox. Mare este păcatul părinţilor care le oferă odraslelor lor toate bunătăţile trecătoare ale lumii acesteia, dar refuză să le ofere un pic de Dumnezeu, să-i înveţe rugăciunea regulată, frecventarea Sfintelor slujbe mai ales în zilele de Duminică.

Pentru a evita să ţină post omul adesea inventează tot felul de scuze, fie că toţi se împărtăşesc din aceiaşi linguriţă şi le este frică de îmbolnăviri, ori acuză nişte disconforturi temporare şi refuză cu vehemenţă să respecte postul motivând că organismul are nevoie de vitaminele necesare pentru a funcţiona normal. Ambele argumente sunt false.

De mai mult de 2000 de ani comunităţile creştine se împărtăşesc din aceiaşi linguriţă şi nu li-se întâmplă nimic rău, ba chiar putem găsi atât în pateric, cât şi în vieţile sfinţilor vindecări miraculoase de boli imediat după Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie.

Referitor la slăbiciunile, sau metehnele trupeşti trebuie menţionat următorul lucru: Biserica reglementează Postul după posibilităţile creştinilor. Persoanele care au suferit intervenţii chirurgicale pe parcursul vieţii, ori suferă de alte boli grave care nu-i permit respectarea postului alimentar, aceste persoane comunică duhovnicului, care cunoaşte problema în cauză, aceste cazuri de cele mai multe ori se rezolvă în particular.

În astfel de cazuri, postul alimentar trebuie înlocuit cu un post duhovnicesc (mai multă rugăciune, frecventarea slujbelor bisericeşti, milostenia, şi faptele bune.) Perioada Postului Mare care o parcurgem ar trebui să fie o perioadă a pocăinţei, a iertării, nu atât să ne abţinem de la diferite alimente dar să încetăm să ne mai mâncăm unii pe alţii, ca ajungând cu ajutorul bunului Dumnezeu la marele praznic al Învierii Domnului nostru Isus Hristos să fim pregătiţi, să-i pregătim  un culcuş duhovnicesc pentru a fi pururea în inimile noastre.

Dorin Hadîrcă, student anul I masterat Istoria şi cultura religiilor