Despre relaţiile dinainte de căsătorie

Psihologii au identificat două perioade distincte înainte de căsătorie. Prima perioadă cuprinde relaţiile de până la momentul hotărârii unei căsătorii. În această perioadă poate exista sau nu un partener. A doua perioadă este cea premergătoare căsătoriei, intervalul de când aţi hotărât să vă căsătoriţi până în momentul căsătoriei, şi implică faptul că există o persoană concretă cu care doreşti să întemeiezi o familie.

Psihologii consideră că cea de-a doua perioadă este importantă pentru acumularea de trăiri, emoţii, experienţe comune şi pentru a decide dacă cealaltă persoană e cea de care ai nevoie ca să întemeiezi o familie. Perioada aceasta este utilă pentru a adânci cunoaşterea reciprocă cu persoana cu care te-ai hotărât să te căsătoreşti.

Aş vrea să aprofundăm astăzi discuţia despre prima perioadă, a relaţiilor de până la căsătorie, când încă nu există o persoană anume cu care să te căsătoreşti, dar există dorinţa de a avea o familie. Doresc să punctez acele greşeli care se fac în perioada de dinainte de căsătorie pe care le-am depistat de-a lungul experienţei mele ca psiholog, când predam la şcoală şi la universitate cursul despre psihologia relaţiilor de familie.

Dar, înainte de asta, aş dori să remarc că toţi tinerii – fără excepţie – îşi doresc o viaţă de familie fericită. Din păcate, majoritatea se comportă contrar a ceea ce-şi doresc, crezând că aşa e normal – dar ei una-şi doresc şi alta fac. Ei nu-şi dau seama că acest comportament poate avea urmări pentru viitoarea viaţă de familie şi, în nici un caz, nu duce la o familie fericită.

Prima şi cea mai des întâlnită greşeală în această primă perioadă este dorinţa de a trăi „la maxim”, de a te distra, de a trăi din plin, o sărbătoare continuă. La prima vedere poţi spune: „Ce ar putea fi rău în faptul că îţi doreşti ca fiecare zi din viaţa ta să fie o sărbătoare?” Dar asta doar la prima vedere. Ca psiholog, aş vrea să enumăr consecinţele acestui mod de a gândi. Majoritatea celor care au acest mod de a gândi, gândesc într-un fel şi se manifestă în cu totul alt fel.

Voi exemplifica cu un tip de femei pe care le vedem des pe stradă şi pe care eu le numesc „femei-vampir”. Cum pot fi recunoscute?

Astfel de femei îşi scot exteriorulîn evidenţă la maxim (în încercarea de a suge sângele bărbaţilor). Ele se consideră „femei adevărate” doar atunci când bărbaţii, privindu-le, le cad la picioare. Se fac remarcate imediat. Se îmbracă ciudat, ţipător; le recunoaştem după machiajul pronunţat, rujul vizibil de la mare distanţă, coafura aparte, hainele sfidătoare, extravagante…

Vă daţi bine seama că ele se îmbracă şi se prezintă ultra-modern. Aici putem vorbi şi despre creatorii de modă, care ştiu bine că scopul creaţiei lor e de-a atrage atenţia şi de-a şoca sexul opus. Psihologii cercetează problema influenţei hainelor asupra celorlalţi. De regulă, hainele sunt create de designerii vestimentari pentru o provocare sexuală: decolteuri largi, fuste ori foarte scurte, ori foarte lungi cu tăieturi bine studiate, culori vii sau haine străvezii. Într-un cuvânt, femeia sau tânăra care se îmbracă „la modă” este plină de „curse sexuale”.

Ca urmare a acestui tip de afişare, se întâmplă ceva foarte interesant. Cunosc multe tinere şi am şi o prietenă căreia îi plăcea să se îmbrace în acest fel – foarte modern, extravagant şi provocator. Ea suferea nespus de mult din cauza privirilor insistente ale bărbaţilor, fiind o fată sensibilă, şi mă întreba revoltată:

Americanii au făcut nişte studii pe această categorie de persoane nefericite, care cred despre ei că „n-au noroc în viaţă”. Ei spun:

S-a alcătuit un grup de acest fel şi s-a încercat să se determine prin ce diferă ei de alţi oameni. Şi s-au găsit diferenţe clare: în primul rând, prin faptul că aceştia una cred despre ei, şi altceva afişează în exterior.

Să revenim la exemplul prietenei mele: când ieşea la plimbare în oraş, ea nu se gândea în nici un caz să agaţe pe cineva. Avea un prieten, relaţia era serioasă şi nu o interesau alţi bărbaţi. Dar ea se îmbrăca atât de modern, de ţipător (bineînţeles, cu provocările sexuale aferente!), că de fapt „striga” non-verbal: „Caut un partener, am probleme sexuale!”. În astfel de cazuri, bărbaţii reacţionează instantaneu – nu trebuie să le vorbeşti, e de-ajuns să privească, şi se comportă ca atare. Dar ea era şocată pentru că nu avea nici o intenţie în această direcţie. Ca reacţie, ea răspundea agresiv, dar bărbatul, fiind lovit în amorul propriu, reacţiona într-un mod la fel de agresiv – gândind în sinea lui: „Ce, nu-s eu de nasul tău?”.

Astfel de femei (sau bărbaţi) ajung victime datorită modului lor provocator de-a fi şi, în urma cercetărilor, s-a constatat că lăuntrul lor nu corespunde cu exteriorul.

Discutând cu prietena mea (care e frumoasă, a absolvit arte frumoase, are gusturi), i-am sugerat să se îmbrace mai modest, ca să nu devină victimă a celor care o înconjoară. La care ea mi-a răspuns foarte hotărât: „În nici un caz nu vreau să fiu un «şoricel gri», ca ceilalţi. De ce să nu mă pot îmbrăca aşa cum îmi place?”. Şi evident că asta îi cauza în continuare probleme, pentru că nu conştientiza că ea provoacă, că de fapt ea era cea vinovată.

Mă adresez vouă, „femeilor-vampir”: fiţi mai modeste. E de la sine înţeles că orice femeie vrea să fie frumoasă, plăcută, în centrul atenţiei – dar trebuie să ştiţi o măsură, să conştientizaţi că modul de-a vă îmbrăca, de-a vă machia poate fi o „provocare sexuală” şi spune despre voi cu totul altceva decât ceea ce sunteţi sau gândiţi. Acestea spun că sunteţi disponibile.

Şi încă ceva: îmi amintesc o discuţie cu un creator de modă, care, cu cinism, spunea că pentru el femeile, manechinele cu care lucrează, sunt doar cuiere de expus haine. Aici voiam să ajung: că fetele de care vorbeam mai sus şi care se gândesc mai mult la partea exterioară decât la ceea ce au în interior nu sunt mai mult decât un cuier de haine moderne…

Am făcut cercetări cu nişte tineri despre femeia ideală. „Cum o vedeţi?” „Atrăgătoare, deşteaptă, bun interlocutor şi… feminină!”. Ceea ce dovedeşte că pe ei îi interesează nu numai exteriorul, ci şi ceea ce răzbate din interior: corp, caracter şi suflet.

Priviţi la prietenii voştri când sunt bine dispuşi: ce chip luminos, blând şi plăcut au; iar când sunt supăraţi, faţa lor este crispată, întunecată, sunt alţi oameni. „Femeile-vampir” trebuie să conştientizeze că modul lor de-a fi implică lacrimi, nemulţumiri şi suferinţă. Să nu strige prin exteriorul lor că sunt disponibile!

În studiile despre bărbaţi şi modă s-a văzut că cei dependenţi de modă sunt goi sufleteşte. Asta se manifestă mai ales în viaţa de familie. Victimele acestor bărbaţi virili, parfumaţi şi bine îmbrăcaţi sunt fetele foarte tinere, care se aprind imediat: „Vai, ce om deosebit, frumos! M-am îndrăgostit!”.

Nu păţesc acelaşi lucru femeile mai în vârstă, mai coapte, care înţeleg bine ce se ascunde în spatele frumuseţii exterioare. Aici vreau să dau un sfat fetelor: cu cât mai prezentabil şi mai modern este exteriorul, cu atât mai sec este interiorul. Este manifestarea aşa-zisei funcţii compensatorii: frumos în exterior, gol în interior. Şi totul face parte din viaţa aceea de distracţie trăită „la maxim”, despre care am vorbit.

A doua greşeală care apare la tineri este gândul că trebuie să obţii tot de la viaţă.

În toate discuţiile pe această temă cu fetele şi băieţii, răspunsul lor este că asta înseamnă să-ţi găseşti partenerul sexual potrivit. M-a uimit răspunsul unei tinere studente de la Facultatea de Limbi Străine, care mi-a zis că ea caută partenerul perfect din punct de vedere sexual – asta însemnând că a avut mulţi parteneri sexuali în încercarea de a-l găsi pe cel „perfect”. Cum vă imaginaţi felul ăsta de comportament? Vă daţi seama ce implică? Există chiar şi un termen care desemnează schimbarea deasă a partenerilor sexuali: promiscuitate. În cazul nostru nu putem vorbi despre prostituţie, pentru că scopul este găsirea „partenerului ideal”, iar scopul prostituţiei este câştigul de bani prin intermediul sexului.

Cu părere de rău, am constatat că mulţi tineri caută partenerul sexual ideal. Ei se amăgesc în căutarea lor de a găsi un partener pentru toată viaţa. Ca să fiu mai explicită, o să iau drept exemplu o studentă care îmi spunea că nu este modern să nu ai mai mulţi parteneri. „Cum adică nu e modern?” Mi-a răspuns: „Nu dă bine. În cercurile în care te învârţi, eşti renegat dacă nu procedezi aşa”.

Un grup de tinere liceence a fost întrebat ce părere au despre relaţiile sexuale înainte de căsătorie. O singură fată m-a impresionat cu răspunsul ei: „Nu sunt de acord, pentru că fata folosită nu mai trebuie nimănui, iar bărbaţilor nu le pasă”.

Bărbaţii care vor să ia de la viaţă tot sunt tipul manipulatorului, pentru că le determină pe tinere să facă ce vor ei, se folosesc de ele şi apoi le părăsesc, îşi râd de ele. Ei sunt interesaţi să se distreze gratuit, simplu şi fără complicaţii. Iar apoi nu-i mai interesează că ea e „folosită” – ei sunt curaţi.

Din nr. 6 (41) al revistei Familia Ortodoxa