Dialog despre rugăciune cu ieromonahul Petru (Pruteanu)

Vlad Dumitru Plăcintă de la Asociaţia românească „Salvează o inimă” ne-a solicitat un interviu despre rugăciune, pe care-l redăm mai jos. Să dea Domnul ca aceste cuvinte să fie un pas înainte spre mai multă rugăciune.  

–  Preacuvioase Părinte, mulțumindu-vă anticipat pentru interviul acordat, vom purcede la drum, remarcând faptul că în contextul în care omul contemporan îşi petrece cea mai mare parte a timpului muncind și dormind, puținul timp rămas fiind dedicat unor activități relaxante, ne întrebăm cât de mult timp ar trebui să acordăm rugăciunii, cum ar trebui să ne rugăm și mai ales cum poate să arate un program de rugăciune al creștinului contemporan?

În primul rând, eu nu sunt de acord cu pretextul multora că nu au timp pentru Biserică sau pentru rugăciune. Timpul nu stă pe marginea drumului, ci reprezintă programul pe care fiecare şi-l face aşa cum doreşte. Deci, nimeni nu poate spune că nu are timp pentru rugăciune, ci trebuie să spună că nu-şi face timp pentru aceasta. Printre multele activităţi şi întâlniri pe care şi le programează, rugăciunea şi întâlnirea cu Dumnezeu tot mai puţin se regăsesc în programul zilnic sau săptămânal al omului post-modern. Atunci când omul are o problemă, imediat îşi face timp pentru rugăciune şi Biserică, dar când problemele parcă lipsesc, omul nu-şi mai face timp pentru Dumnezeu, comportându-se cu El, ca şi cum un copil şi-ar saluta părinţii doar atunci când are nevoie să primească bani de la ei.

În al doilea rând, este necesar să precizăm  că rugăciunea nu trebuie să se numere printre activităţile relaxante ale omului, ci printre cele mai active şi mai importante. Rugăciunea nu se compară cu privirea unui meci de fotbal (în cazul bărbaţilor) sau a unei telenovele (în cazul femeilor), căci de acestea ne putem lipsi, dar de rugăciune nicidecum. Rugăciunea este hrana sufletului; şi aşa cum hrănim sistematic trupul, tot aşa trebuie să avem grijă şi de suflet. Şi dacă un om bolnav pierde pofta de mâncare, medicii şi rudele insistă şi uneori chiar forţează pacientul să mănânce, pentru că aceasta este singura lui cale de însănătoşire. Tot aşa şi omul care nu simte dorul după rugăciune, este un om bolnav duhovniceşte, şi el trebuie să depună tot efortul pentru a depăşi această stare nefirească; căci cel mai firesc lucru pentru om este să dialogheze cu Dumnezeul lui.

Cât priveşte programul de rugăciune, cred că nu trebuie să existe şabloane, tot aşa cum nu există şabloane nici în dialogul dintre doi tineri care se iubesc şi parcă nu se mai satură de vorbit. Biserica rânduieşte rugăciuni de dimineaţă şi de seară, plus multe alte canoane şi acatiste care sunt modele de rugăciune deja „probate”. Zeci de generaţii de creştini s-au mântuit citind aceste rugăciuni, iar textul lor rămâne actual şi pentru creştinii de astăzi. Nimic însă nu ne împiedică să formulăm propria discuţie cu Dumnezeu, având ca model chiar acele rugăciuni vechi, în care se cer în primul rând daruri duhovniceşti şi nu bunăstare sau „noroc”, aşa cum tinde să ceară omul contemporan. Mai mult decât atât, pentru ca rugăciunea să devină dialog, ea trebuie însoţită şi de citirea Sfintei Scripturi (Biblia) şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi. Astfel, nu doar noi îi vom vorbi lui Dumnezeu, ci Îl vom lăsa şi pe El să ne vorbească, pentru a-I înţelege şi împlini voia Lui.

  –   Preacuvioase Părinte, cât timp acordăm rugăciunii?

Cred că orice creştin trebuie să fie realist şi sincer în ce priveşte stabilirea, împreună cu duhovnicul său, a programului de rugăciune. Unii într-adevăr au poate numai cinci minute de a se ruga dimineaţa şi Dumnezeu nu le cere mai mult, iar dacă n-au nici cinci minute, atunci să şi le facă, tăind din somn sau din alte treburi, ca să înceapă totuşi ziua cu un gând la Dumnezeu. Iar cei care pot croi mai mult timp, trebuie să facă o rugăciune mai lungă, căci şi Dumnezeu le va cere mai mult. Sunt şi unii care dimpotrivă au mai mult timp dimineaţa, iar seara sunt nevoiţi să se roage mai puţin. Tocmai de aceea, cunoscând şi ritmul de viaţă al omului contemporan, consider că fiecare trebuie să se roage cel puţin dimineaţa şi seara, şi măcar unul din aceste momente să fie mai extins în timp. Dacă un creştin cu familie şi serviciu se roagă 5-10 minute dimineaţa şi 20-30 de minute seara (sau invers), iar în duminici şi sărbători merge să se roage alături de ceilalţi creştini la Biserică, cred că e bine. Iar dacă cineva poate şi mai mult, desigur o poate face, numai să nu se ajungă la extreme care pot crea conflicte în familie sau înşelări în plan duhovnicesc. Mai puţin însă, cred că e periculos. Avem un Dumnezeu care, asemenea unei fete înţelegătoare, îşi iartă iubitul când acesta nu poate sau chiar uită să vină la întâlnire, dar îşi întoarce spatele dacă vede că acel băiat, cu multă neruşinare şi ignoranţă preferă să se distreze cu prietenii, în loc să stea cu fata pe care, chipurile, o iubeşte.

  –   Vorbiți-ne, vă rugam, în câteva cuvinte, despre canonul de rugăciune al mireanului.

 Cuvântul „canon” înseamnă „normă, măsură” şi după cum am spus deja, orice creştin, pe lângă rugăciunea comună de la Biserică, trebuie să aibă cel puţin două momente în zi de rugăciune particulară. E foarte bine când într-o familie creştină rugăciunile de dimineaţă şi de seară, precum şi citirea Sfintei Scripturi, se face împreună de toţi membrii familiei, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci fiecare trebuie să-şi facă rugăciunea la timpul său.

Cărţile de rugăciune editare de Biserică propun modele de rugăciune de dimineaţă şi de seară, plus alte rugăciuni pentru diferite situaţii. E bine ca fiecare familie să aibă câte o carte de rugăciuni şi să citească zilnic din ea, pentru că mulţi creştini maturi îşi limitează (şi-şi formalizează) rugăciunea la rostirea (şi încă cu greşeli) a „Tatălui nostru” – ceea ce mi se pare insuficient, mai ales că cei mai mulţi nu ştiu nici cele mai elementare tâlcuiri la „Tatăl nostru”. Un copil de până la 9-10 ani se poate ruga doar cu „Tatăl nostru” şi „Îngeraşul”, dar maturii trebuie să se roage mai mult şi pe măsura păcatelor lor. Este o ruşine ca şi la 7 şi la 70 de ani să ştii doar aceleaşi rugăciuni.

Un alt aspect important constă în faptul că rugăciunile niciodată nu trebuie grăbite. Dacă timpul disponibil pentru rugăciune este doar de 5-10 minute, e bine să spunem rar şi atent atâtea rugăciuni câte reuşim, decât să ne grăbim a citi toate rugăciunile din carte, îmbătând propria conştiinţă. Pe de altă parte, cum am mai spus, trebuie să fim sinceri cu Dumnezeu şi să nu ne formalizăm în relaţia cu El, căci avem un Dumnezeu viu şi iubitor, nu un aparat care contabilizează cuvintele.

–  Ce înseamnă rugăciunea monahului? Dar cea a mireanului?

La momentul apariţiei monahismului, când creştinii din lume deveneau tot mai lacşi şi indiferenţi faţă de „jugul” luat, monahii au fost cei care doreau să-şi ia mai în serios Botezul şi relaţia lor cu Dumnezeu. De aceea, ei locuiau la marginea propriei localităţi (vezi la Sf. Antonie cel Mare) şi acordau mai mult timp rugăciunii, cerând mila Domnului nu doar asupra lor, ci şi asupra întregii omeniri. De aceea, deseori s-a afirmat că lumea se ţine pe rugăciunea călugărilor. Odată cu organizarea mănăstirilor, monahismul a fost şi mai mult idealizat, iar monahii erau văzuţi ca „îngeri în trup” şi „oameni care-şi depăşesc firea”, dar aceasta nu atât pentru că cerinţele faţă de monahi au devenit mai exigente, ci pentru că oamenii din lume se îndepărtau tot mai mult de trăirea Evangheliei.

Am făcut această introducere pentru a da de înţeles că şi monahii, şi mirenii sunt chemaţi să fie într-o relaţie permanentă cu Dumnezeu căci, după cum se exprima Sf. Ioan Scărarul, modelul de rugăciune şi vieţuire pentru monahi sunt îngerii, iar pentru mireni sunt monahii. Viaţa aleasă de monahi este mai favorabilă rugăciunii, dar, până la urmă, mirenii trebuie să imite atât cât le stă în putere exemplul celor mai rugători. Nu de puţine ori mirenii, mai ales cei în etate, se roagă mai mult decât monahii şi acest lucru este frumos şi lăudabil.

În prezent, mai ales din cauza risipirii minţii prin contactul cu mass-media, nu doar mirenii, ci şi monahii se roagă tot mai puţin. Noile tehnologii şi comunicarea virtuală sunt un mare pericol pentru viaţa duhovnicească a celor mai mulţi. Este însă de datoria fiecăruia să înţeleagă că fără rugăciune nu putem trăi, şi dacă pentru realizarea ei trebuie să renunţăm la Internet sau TV, atunci să o facem cu mult curaj şi îndrăzneală.

 –  În cele ce urmează, vă rugăm să ne vorbiți puțin despre rugăciunea în familie.

Cum am mai spus, este bine ca rugăciunile de dimineaţă şi de seară să fie făcute în comun de întreaga familie. Aceasta întăreşte familia şi o face să devină o „mică Biserică”, după cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur. Cunosc mai multe familii unde, cel puţin seara, întreaga familie se roagă şi citesc pe rând rugăciunile şi un capitol din Biblie. Cred că exemplul lor ar trebui să devină o regulă pentru orice familie creştină.

Bineînţeles, rugăciunea în familie presupune şi rugăciunea unuia pentru altul, mai ales atunci când unul sau mai mulţi membri ai familiei sunt necredincioşi. Dumnezeu primeşte aceste rugăciuni şi poate face minuni, dar trebuie să înţelegem că nu putem forţa libertatea cuiva. Sunt multe familii care în momentul căsătoriei nu se gândesc la credinţă şi rugăciune, apoi constată că unul dintre ei face scandal când celălalt se roagă şi-i cere preotului să facă ceva pentru a-l linişti. Şi în astfel de cazuri, bineînţeles ne rugăm pentru luminarea minţii şi pocăinţa celui necredincios, dar dacă omul se împotriveşte, nici Dumnezeu nu-l forţează. De aceea e bine ca tinerii, încă înainte de căsătorie, să aibă în vedere şi trăirea religioasă a celuilalt.

 –  Ne puteți spune câte ceva despre rugăciunea pe care o putem practica în permanență?

Însuşi Mântuitorul Hristos ne spune „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” (Matei 26:41), iar Sfântul Pavel ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5:17). Bineînţeles, când vorbim de rugăciunea neîncetată nu spunem că cineva trebuia să stea cu cartea de rugăciuni în mână ziua şi noaptea sau să caute pe internet ce Acatist s-a mai compus pentru a-l citi. Rugăciunea neîncetată înseamnă ţinerea minţii aţintită numai la Dumnezeu. Pentru a ajunge la acest ideal absolut firesc şi realizabil, Sfinţii Părinţi au folosit rugăciunile scurte: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” sau varianta şi mai scurtă – „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Unii preferă să spună numai „Doamne, miluieşte” sau alte rugăciuni, pe care le spun de sute de ori pe zi, până mintea se purifică şi se îndreaptă tot mai mult spre Dumnezeu.

Totodată, trebuie să înţelegem că acest meşteşug duhovnicesc nu este chiar atât de simplu şi uşor, chiar dacă la deprinderea lui sunt chemaţi nu doar călugării, ci toţi creştinii. Majoritatea celor care au ajuns la rugăciunea neîncetată s-au ostenit în această lucrare zeci de ani, având ca îndrumători pe un părinte experimentat şi pe Sfinţii Părinţi ai Filocaliei. De aceea, un începător nu trebuie să se avânte în dobândirea imediată a rugăciunii neîncetate, pentru că punând accentul pe „tehnică”, poate să nu-L întâlnească pe Interlocutor.

– Preacuvioase părinte, puteți să ne adresați, acum, în încheierea acestui frumos, duhovnicesc și mult-folositor dialog, câteva cuvinte, sfaturi sau concluzii?

Prorocul David, după ce a păcătuit, rostea neîncetat psalmul său de pocăinţă (al 50-lea), iar seara se ruga cu cuvintele „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine” (Psalmul 140:1). Într-un singur verset observăm de două ori cuvântul „strigare”şi câte o dată cerea de a fi auzit şi de a i se asculta rugăciunea. Să strigăm şi noi lui Dumnezeu, iar El ne va auzi şi nu va întârzia să ne împlinească cererile, căci Însuşi Hristos ne spune: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7:7). Şi să mai ţinem minte un lucru: în rugăciune contează calitatea, nu cantitatea, dar la o rugăciune de calitate se ajunge numai prin multă cantitate…

Vă mulțumim din suflet pentru sfaturile acordate!

Sursa: www.teologie.net