Diavolul ispiteşte potrivit staturii duhovniceşti a celui ispitit

Ispita diavolului este foarte perfidă. El încearcă să se insinueze chiar şi în lucrările şi ostenelile noastre cele mai curate. El se sârguieşte să se strecoare în faptele noastre bune, duhovniceşti, pentru a ne împinge, prin acestea, la pierzare. Cu cei care se roagă, îngerul căzut se preface că se roagă şi el, cu scopul de a-i împinge la părerea de sine, pentru calitatea rugăciunii lor. Posteşte împreună cu cei ce postesc, pentru a-i înşela cu măsura şi mândria postirii. Celor ce se îndeletnicesc cu lectura Scripturii şi a scrierilor duhovniceşti, încearcă să le umple mintea de gânduri şi cugetări proprii şi semeţe, străine celor citite. Celor mai înalţi în făptuire, care s-au învrednicit de vederea luminii necreate, li se înfăţişează ca înger al luminii, care coboară din lumină, arătându-şi întunericul propriu, sub forma luminii curate. Diavolul „se acomodează în chip felurit cu fiecare şi se face asemenea tuturor, ca folosindu-se de ceea ce este asemănător, să le pricinuiască pierzania, printr-o aparenţă ce le pare binecuvântată”.

Diavolul ispiteşte potrivit staturii duhovniceşti a celui ispitit. Cei mai ispitiţi sunt cei care luptă încordat împotriva lui. Atunci când suferă înfrângeri, duhurile necurate slăbesc pentru puţin timp intensitatea războiului, se retrag, se ascund, se despart între ele, dar apoi atacă şi mai puternic, cu nădejdea că vor reuşi să găsească un suflet care se odihneşte după o astfel de luptă grea. Isihie Sinaitul avertizează pe cei aflaţi pe această treaptă de vieţuire creştină că „pizmaşii draci adeseori ascund şi retrag de la noi războiul, pizmuindu-ne vrăjmaşii pentru folosul, cunoştinţa şi urcuşul spre Dumnezeu ce le-am avea din război şi pentru ca, nepurtând noi de grijă, să ne răpească fără de veste mintea şi să ne facă iarăşi neatenţi cu cugetul”.

Ei se retrag, atunci, pentru o vreme, pentru a prinde cetatea mai slab păzită şi a o asedia fulgerător, prin gânduri diavoleşti şi astfel a pune stăpânire pe ea. Dacă întâlnesc rezistenţă şi de această dată, se despart între ei, unii păstrându-şi chipurile şi continuându-şi războiul, ca şi mai înainte, alţii venind în chipuri de îngeri şi alungându-i pe cei dintâi, pentru ca astfel sufletul să fie înşelat şi să se încreadă în biruinţa lui. Şi astfel, îl face să cadă în patima părerii de sine.

Din Război în văzduhul inimii, Editura Credința strămoșească, p. 41-43