Din învăţăturile şi proorociile Sf. Serafim de Viriţa

Stareţul Serafim din Vâriţa (numele laic Vasili Nikolaevici Muraviov, 1866–1949) – un nevoitor deosebit, care s-a proslăvit prin multe daruri duhovniceşti: al înainte-vederii, al facerii de minuni, al tămăduirii bolilor. A fost canonizat în anul 1998.

„Domnul are putere să renască nevoitori, dacă noi vom cere. Haideţi dar să ne rugăm şi să cerem şi Domnul atunci va face şi din pietre aleşi de-ai Săi”.

„Măcar o dată în viaţă trebuie de pus o lumânare pentru acei pe care i-am ofensat, i-am înşelat, de la care am furat, nu am întors datoria”. Când părintelui i se plângeau de bârfă şi învinuire pe nedrept, el le spunea: „Lăsaţi să ne vorbească pe noi de rău. Iar noi ne vom strădui să facem bine”. Stareţul zicea că va veni aşa o vreme când de fiecare credincios se vor agăţa patruzeci de oameni, ca el să-i scoată pe ei. „Domnul va aştepta o mie de ani ca măcar un singur om să se mântuiască şi să se împlinească numărul îngerilor căzuţi”. „În vremurile cele mai grele cu uşurinţă se va mântui acel care după puterile sale se va nevoi în rugăciunea minţii („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!”), înălţându-se prin pomenirea frecventă a numelui Fiului lui Dumnezeu spre rugăciunea neîncetată”.

Stareţul repeta nu o dată cât de necesară îi este creştinului rugăciunea pentru vrăjmaşi. Iată cuvintele lui: „Numaidecât să te rogi pentru duşmani. Când nu te rogi parcă ai turna petrol în foc – flacăra se înteţeşte tot mai tare şi mai tare… Întotdeauna şi pentru toate, chiar şi pentru necazuri, mulţumeşte Domnului şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Stareţul spunea că o parte din păcatele părinţilor şi a strămoşilor trec la noi. Şi noi trebuie să ne rugăm pentru părinţii şi străbunii noştri şi la mărturisire să aducem pocăinţă pentru ei. Ei aşteaptă rugăciunea noastră şi se bucură mult când ne rugăm pentru ei; iar cei care sunt de acum în Împărăţia Cerurilor ne ajută nouă.

Părintele a prezis cel de-al doilea Război Mondial, distrugerea Bisericii şi renaşterea credinţei în Rusia. Părintele vorbea despre renaşterea vechilor lăcaşuri – Lavrei Sf. Treimi şi a cuv, Serghie, mănăstirii din Diveevo, Lavrei Sf. Aleksandr Nevski, Lavrei Peşterilor din Kiev. Stareţul spunea că oraşului Leningrad i se va reda numele Sankt-Petersburg şi că va veni timpul când la radio vor putea fi ascultate cântări bisericeşti, predici şi învăţături duhovniceşti.

Despre adânca înainte-vedere a stareţului nu numai a viitorului unor oameni, ci şi a viitorului Bisericii şi al Patriei noastre mărturiseşte grăitor poezia compusă de el în anul 1939:

Va trece furtuna peste pământul rusesc,

Ierta-va Domnul păcatele poporului rus.

Şi Crucea cu Dumnezeiasca-i frumuseţe

Va străluci din nou deasupra bisericii lui Dumnezeu.

Şi întreaga noastră Sfântă Rusie al clopotelor răsunet

Din somnul păcatului spre mântuire o va trezi.

Lăcaşele sfinte vor fi deschise din nou

Şi credinţa în Dumnezeu pe toţi îi va uni.

Potolise-vor cumplitele necazuri,

Rusia îi va birui pe duşmanii săi

Şi numele marelui popor rus

Ca tunetul va răsuna în toată lumea.

Stareţul mai spunea că va sosi timpul când rândul întâi al poeziei îl vom cânta astfel: „Trecut-a furtuna peste pământul rusesc”. Această poezie a părintelui Serafim era transmisă din mână în mână, nimerind şi la cei din închisori şi din exil. Era citită şi cântată de mucenicii şi mărturisitorii Bisericii Ruse, întărindu-i în credinţa şi speranţa renaşterii vieţii duhovniceşti a Patriei lor. Fiind întrebat de fiul său duhovnicesc despre viitorul Rusiei, stareţul i-a propus să se apropie de geam şi să privească. Acela a văzut golful Finic şi o mulţime de corăbii sub diverse drapele.

– Cum să înţeleg aceasta? – îl întrebă el pe părinte.

– Va veni aşa o vreme, – i-a răspuns el, – când în Rusia va fi prosperare duhovnicească. Se vor deschide multe biserici şi mănăstiri, şi vor sosi oameni de altă credinţă pe astfel de corăbii pentru a se boteza. Însă aceasta nu va dura mult, vreo cincisprezece ani, apoi va veni antihristul. Zicea că atunci când Orientul se va fortifica, totul va deveni şubred. Ei nu numai că sunt mult mainumeroşi, ci sunt treji şi muncitori, iar la noi este atâta beţie…

Stareţul mai spunea: ”Orientul se va boteza în Rusia. Întreaga lume cerească se roagă pentru luminarea Orientului”. Vor veni timpuri când Rusia va fi sfâşiată în bucăţi. Mai întâi o vor împărţi, apoi o vor prăda. Occidentul în fel şi chip va contribui la distrugerea Rusiei şi va da, pentru un timp, Chinei, partea ei de est. Japonia va acapara Extremul Orient, iar Siberia va fi ocupată de chinezii, care se vor strămuta în Rusia, se vor căsători cu rusoaice şi, în sfârşit, prin viclenie şi perfidie vor pune mâna pe întregul teritoriu al Siberiei până la Urali. Iar atunci când China va dori să meargă mai departe, Occidentul se va opune şi nu-i va permite. Multe ţări se vor năpusti asupra Rusiei, însă ea va rezista, pierzând o bună parte a pământurilor sale. Acest război despre care povesteşte Sfânta Scriptură şi vorbesc proorocii va deveni cauza unificării omenirii. Oamenii îşi vor da seama că este imposibil de trăit aşa mai departe, pentru că altfel tot ce-i viu va pieri şi vor alege o singură conducere – aceasta va fi anticiparea întronării lui antihrist Apoi se va începe prigoana asupra creştinilor; când eşaloanele vor pleca din oraşe în adâncul Rusiei, va trebui de grăbit pentru a nimeri printre primii, fiindcă mulţi dintre cei ce vor rămâne, vor pieri. Soseşte împărăţia minciunii şi a răutăţii. Va fi atât de greu, atât de straşnic, încât să nu dea Domnul să mai ajungem până la acele vremuri. Noi cu voi nu vom ajunge. Nu mult după terminarea celui de-al doilea Război Mondial părintelui Serafim i-au spus:

– Dragă părinte! Cât de bine este acum – războiul s-a terminat, răsună clopotele de pe biserici…

Părintele a răspuns:

– Nu, aceasta încă nu e totul. Va fi un dezastru şi mai mare. Voi încă îl veţi întâmpina (războiul).

Foarte greu îi va veni tineretului să intre în mantale. Oare cine va supravieţui? Cine va rămâne în viaţă? Dar cei care vor supravieţui vor avea o viaţă bună…

Dacă oamenii lumii întregi, toţi până la unul, vor cădea în genunchi şi se vor ruga lui Dumnezeu măcar cinci minute pentru continuarea vieţii, ca Domnul să dăruiască tuturor vreme pentru pocăinţă… Dacă poporul rus nu se va pocăi, se poate întâmpla ca iarăşi fratele să meargă împotriva fratelui.Va veni o vreme când nu prigonirile, ci banii şi înşelările lumii acesteia îi vor despărţi peoameni de Dumnezeu şi vor pieri cu mult mai multe suflete decât în vremurile prigoanei deschise. Pe de o parte se vor înălţa cruci şi se vor auri cupole, iar pe de altă parte se va instaura împărăţia minciunii şi a răului. Biserica cea adevărată va fi întotdeauna prigonită, iar mântuirea va fi prin scârbe şi boli, prigonirile însă vor căpăta un caracter foarte fin şi nebănuit. E îngrozitor să ajungi până la aceste vremuri”.

Stareţul iubea foarte mult tineretul. Pe atunci tinerii aproape că nu mergeau la biserică şi se bucura foarte mult când ei veneau la dânsul. Părintele vorbea despre marele rol al tinerilor în viitoarea renaştere a Bisericii. El spunea că vor veni timpuri (şi deja vin!) când desfrâul şi decăderea morală vor atinge ultimele limite. Aproape că nu vor mai rămâne neatinşi de păcatul trupesc. Ei vor considera, vâzând că nu li se aplică nici o pedeapsă, că totul le este permis pentru satisfacerea capriciilor şi senzualităţii excesive. Se vor aduna în grupuri, bande, vor prăda, se vor desfrâna. Însă va veni timpul când se va auzi glasul lui Dumnezeu şi tineretul va înţelege că astfel nu se mai poate trăi şi va veni la credinţă pe diferite căi, se va întări chemarea spre nevoinţă. Acei care au fost păcătoşi, beţivi, vor umplea bisericile, vor simţi o mare sete pentru viaţa duhovnicească, mulţi vor deveni călugări, se vor deschide mănăstirile, bisericile vor fi pline de credincioşi. Atunci tinerii vor merge în pelerinaje pe la locurile sfinte – va fi o perioadă deosebită! Acei care astăzi păcătuiesc, se vor pocăi mai fierbinte. Astfel, viaţa Bisericii e asemeni lumânării, care, înainte de a ses tinge, izbucneşte cu o nouă putere, luminând totul în jur. Şi vremurile acestea sunt aproape.

Câte daruri a dat Domnul Rusiei, ce păduri, lacuri, râuri, bogăţii subterane! Însă noi trăim fără de Dumnezeu, iar pământul este maica noastră, care ne dă pâine şi viaţă. Vrăjmaşii noştri şi puterea împotrivitoare lui Dumnezeu o vreme îndelungată nu le vor permite oamenilor să se întoarcă la pământ. Astfel, toţi ar putea fi hrăniţi şi totul ar putea să se aranjeze, însă aceasta nu le convine duşmanilor– lor le este frică de Rusia renăscută. Şi, totuşi, Rusia se va hrăni din pământul său.„Mântuirea lumii se va face de la Rusia, iar Petersburgul va deveni centrul duhovnicesc al ţării. ÎnRusia se vor mai întâmpla încă mari evenimente – aflarea şi proslăvirea moaştelor în Petersburg, care va fi obucurie mare pentru întreaga lume”.Despre calea din Petersburg la Vâriţa părintele zicea aşa: „Acum locomotiva cu aburi face două oreşi jumătate, chiar trei, iar mai târziu vor circula trenuri electrice, care vor ajunge mai repede, apoi va venitimpul când, hop – şi altul deja zboară”.

După război părintele îi vorbea fiicei sale duhovniceşti: „Va sosi vremea când iarăşi Drumul Crucii va trece de la catedrala Kazansk până în Lavră. Tu vei ajunge până atunci”.

(Era de necrezut, dar aşa s-a întâmplat! Pentru toţi creştinii este memorabil Drumul Crucii spre Lavra Sf. Aleksandr Nevski cu nou-aflatele moaşte ale Cuviosului Serafim din Sarov).

„Ierusalimul va deveni capitala Israelului, iar cu timpul – şi al întregii lumi. Fiindcă acolo este centrul pământului, acolo a fost răstignit şi a înviat Mântuitorul lumii”. Stareţul a prezis că catolicii vor avea un papă de origine slavă. Spunea părintele Serafim despre apropiata sa proslăvire, adăugând însă la acestea: „Nu vă grăbiţi sămi dezgropaţi trupul. Lăsaţi în voia Domnului… Nu vreau să se facă târguială cu trupul meu”.

Din: “ Staretii despre vremurile de pe urma “, Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Petru-Voda, 2007