Din Patericul Egiptean – Cuvinte de folos de la Sfântul Arsenie cel Mare

Zis-a avva Daniil: Ne-a povestit nouă avva Arsenie ca pentru el, deși poate chiar el era.

Că șezând un bătrân în chilia sa, i-a venit un glas zicând: „Vino și îți voi arăta lucrurile oamenilor.”

Și sculându-se, a ieșit și l-a dus pe el într-un loc și i-a arătat un arap tăind lemne și făcând o sarcină mare și acela se ispitea să o ridice, dar nu putea. Și în loc de a mai lua dintr-însa, el, mergând, mai tăia lemne și adăoga peste sarcină.

Și aceasta o făcea vreme îndelungată. Și mergând puțin mai înainte, iarăși i-au arătat lui un om stând lângă un lac și scoțând apă dintr-însul și turnând-o într-un jgheab găurit, din care curgea iarăși în lac.

Și i-a zis lui iarăși: „Vino să-ți arăt alta.” Și a văzut o biserică și doi oameni călări pe cai, ținând o prăjină de-a curmezișul, unul împotriva altuia. Și voiau să intre prin ușă și nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezișul și nu s-a smerit nici unul pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina de-a dreptul, și pentru aceasta au rămas afară de ușă.

Și bătrânul a zis: „Aceștia sunt oamenii care poartă cu mândrie cumpăna, ca și cum ar fi a dreptății, și nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe sine și să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos. Pentru aceasta și rămân afară de Împărăția lui Dumnezeu.

Iar cel ce tăia lemne este omul cel întru multe păcate, care, în loc de a se pocăi, adăogă alte fărădelegi întru păcatele sale.

Și cel ce scotea apă este omul cel care face lucruri bune, dar pentru că are întru dânsele amestecare rea, cu aceasta a prăpădit și lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în deșert.”

Odată au venit dracii la avva Arsenie în chilie, necăjindu-l. Și venind cei ce slujeau lui și stând din afara chiliei, l-au auzit strigând către Dumnezeu și zicând: „Dumnezeule, nu mă părăsi! Nimic bun n-am făcut înaintea Ta, dar dă-mi, după bunătatea Ta, să pun început.”

Zis-a avva Marcu către avva Arsenie: „Pentru ce fugi de noi?” Zis-a lui bătrânul: „Dumnezeu știe că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu și cu oamenii, și cu Dumnezeu. Cele de sus, mii și milioane, au numai o voie, iar oamenii au multe voi. Deci nu pot să las pe Dumnezeu și să vin întru petrecere cu oamenii.”

Spunea avva Daniil pentru avva Arsenie, că toată noaptea petrecea priveghind și, când voia să doarmă dimineața pentru nevoia firii, zicea somnului: „Vino, rob rău.” Și ațipea puțin, șezând, și îndată se scula.

Se mai spunea că în toată vremea vieții sale, când ședea la lucrul mâinilor lui, avea o cârpă în sân pentru a-și șterge lacrimile care picau din ochii săi. Și auzind avva Pimen că a adormit, lăcrimând, a zis: „Fericit ești, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veșnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputință a nu plânge.”