Direcția mitropolitană îndeamnă preoții să participe la careul „Primul Sunet” la data de 2 septembrie
19:40, joi, 15 august, 2024 |

Ministerul Educației și Cercetării a emis o circulară prin care instituțiile de învățământ au libertatea de a stabili data și ora desfășurării careului de „Primul Sunet” pentru anul școlar 2024-2025. Această decizie va fi luată în urma consultării comunității școlare și a hotărârii consiliului profesoral, având în vedere nevoile și preferințele specifice fiecărei instituții.
Astfel, instituțiile de învățământ pot organiza careul de „Primul Sunet” fie pe data de 1 septembrie 2024, fie pe data de 2 septembrie 2024, conform deciziei proprii.
Ar fi bine ca solemnitatea de început al anului școlar să fie organizată luni și nu duminica, luând în considerare faptul că Republica Moldova e o țară cu o populație majoritar ortodoxă.
Direcția mitropolitană recomandă instituțiilor de învățământ să organizeze careul de „Primul Sunet” luni, 2 septembrie, în acest mod va fi respectată porunca evanghelică conform căreia Duminica e zi de odihnă și de participare la sfintele slujbe.
În acest context, Direcția mitropolitană îndeamnă preoții să participe la careul organizat pe data de 2 septembrie și să binecuvânteze acest eveniment prin citirea rugăciunii pentru elevi și corpul profesoral, rugăciune regăsită în Molitfelnic.
Direcția mitropolitană, www.mitropolia.md

Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău