„Doamne, cum s-o mai iubesc eu pe asta?” „Aşa cum o iubesc Eu. Eu aşa cum este o iubesc!”

Din “Unde-ti este Bucuria, omul lui Dumnezeu”
Monahia Siluana Vlad

Sa fim atenti cum ne pregatim de casatorie, iar odata casatoriti, sa cerem ajutor de la Domnul in orice ispita ne-am afla, si El va fi cu noi!

In cele ce urmeaza, prezentam un fragment din cartea Maicii Siluana Vlad, „Unde-ti este bucuria, Omul lui Dumnezeu?”, referitor la casatorie si trairea corecta in cadrul ei.

Ramona Badescu: Asta este mântuirea…

Maica Siluana: Da, aceasta este mântuirea. Şi puterea mea va sta în credinţa că viaţa mea e altoită pe Viaţa lui Dumnezeu şi că nu se termină aici. Şi, doar pe o asemenea stâncă îl voi putea alege pe cel ce-mi va spune: „Femeie, de ţi-o plăcea meciul sau nu ţi-o plăcea, de mi-or trece impulsurile sau nu, dacă sentimentele mi s-or schimba, noi vom trăi împreună în Hristos şi ne vom mântui împreună cu mila Lui. Noi şi copiii noştri şi familiile noastre. Că mama ta o fi nu ştiu cum, că mama mea o fi nu ştiu cum, că tata o fi aşa şi tatăl tău aşa…, dar aceasta este viaţa noastră şi nouă, în această viaţă, ne dă Dumnezeu putere să ne bucurăm de viaţă şi să ne ducem la El când murim, să trecem la El când murim. Eu te ajut pe tine să ajungi sfânt sau să te mântuieşti, tu mă ajuţi pe mine.”. Atunci asta nu ne-o mai poate lua nimeni. Şi, de vom avea momente de ură, pentru că vin momente de ură…

R.B.: sau de indiferenţă…

M.S.: Atunci alergăm la Biserică: „Doamne, dă-mi putere!” şi harul e în mine. Că striga cineva la Dumnezeu, un bărbat, şi zicea: „Doamne, cum s-o mai iubesc eu pe asta?”. Şi Dumnezeu îi zice: „Aşa cum o iubesc Eu. Eu aşa cum este o iubesc!”.

R.B.: De altfel, zicea Părintele Porfirie că soţul sau soţia se pot mântui prin cel care este mai credincios.

M.S.: Dacă e Taina Cununiei… Vedeţi, căsătoria înseamnă, pentru noi creştinii, transformarea cuplului de băiat şi fată, în transformarea unui cuplu care are ceva nou, care devine una în Hristos. Şi prin Cununie se întâmplă o minune. Cei doi sunt aduşi acolo, sunt făcuţi împărat şi împărăteasă, când le pune cununa aceea şi, Sfânta Cununie schimbă, preface, transformă. Un Părinte spunea, repet asta, spunea că deosebirea dintre bărbat şi femeie, dinainte de nuntă şi de după nuntă, e ca deosebirea dintre pâinea şi vinul dinainte de Euharistie şi după. Prin coborârea harului se schimbă pâinea în Trupul Mântuitorului şi vinul în Sângele Lui. Prin Cununie se schimbă bărbatul şi femeia în soţ şi soţie. Nu concepţia despre viaţă, nu impulsurile, ci puterea de a se dărui pe sine, puterea de a-l iubi pe celălalt, puterea de a trăi pentru celălalt. Or oamenii nu exersează asta.

R.B.: Este o putere de care trebuie să fim conştienţi permanent.

M.S.: Sigur, dacă suntem conştienţi o folosim, dacă nu ştim c-o avem… şi strigăm: „Doamne, unde e puterea aia de care ziceai la nuntă?” şi zice: „Iat-o! Aceasta este puterea! Eu sunt puterea ta! îndrăzneşte!”.

R.B.: Şi cred că mai este important ceva: de multe ori, sigur, atunci când te îndrăgosteşti, este o nevoie aşa, pe care nu ţi-o explici, este vitală, ai impresia că nu poţi să trăieşti fără persoana respectivă, dar familia este cu totul altceva, înseamnă mai mult, a avea, zic eu, un drum comun. Nu fiecare este pe un drum, ne întâlnim din când în când, e foarte frumos şi mergem mai departe şi avem impresia că totul este în regulă. Şi ar mai fi o problemă: cum ne pregătim. Ştim cu toţii că alergăm după mâncare, după haine, după un băiat frumos şi deştept, fiecare cu criteriile lui, însă – mai spunea iarăşi un Sfânt Părinte, tot îi cităm, pentru că, ei spun adevărul – că trebuie să ne pregătim curăţindu-ne pe noi. Cu cât suntem mai curaţi, cu atât intrăm într-o relaţie autentică cu cel de lângă noi.

M.S.: Maică, dacă vei să bei apă curată şi ai o cană murdară pe dinăuntru, poţi să iei apă de la cel mai curat izvor, că apa va fi murdară pentru că vasul e murdar. Vasul vieţii noastre se murdăreşte, că suntem oameni şi suntem păcătoşi. Minţim… ce ştiu eu… facem tot felul de păcate. Atunci, noi trebuie să curăţim acest vas ca să primim harul Cununiei. Asta se face prin Spovedanie. Normal ar fi ca oamenii să se spovedească măcar în fiecare post, dacă nu în fiecare lună sau săptămână. Fiecare om să-şi spele sufletul, aşa cum toţi îşi spală trupul…

R.B.: …şihainele…

M.S.: … şi hainele…

R.B.: Şi ne parfumăm.

M.S.: Mai rar vedem vreunul care mai miroase prea tare a transpiraţie. Literalmente, toată lumea are acest dor de curăţie trupească. Dar trebuie să gustăm şi curăţia sufletească. Spovedania şi lepădarea mizeriei noastre sufleteşti, aceasta ne aduce o puritate, o curăţie, care ne face viaţa mai frumoasă, ne dă putere mai multă.

Aşadar, în primul rând ne pregătim anunţându-L pe Dumnezeu. Ea: „Doamne, eu aş vrea să mă căsătoresc cu băiatul acesta.”, el: „Doamne, aş vrea să mă căsătoresc cu fata aceasta. Tu cunoşti adâncul nostru şi ştii dacă… Te rog, deschide-ne ochii, pune-ne la probă în aşa fel încât să nu cumva să descoperim ceva ce nu putem duce, de-abia după nuntă. Să descoperim înainte dacă suntem făcuţi unul pentru altul. Dacă putem să ducem povara vieţii împreună în bucurie şi pace!”. Apoi, discuţie cu părintele duhovnic, fiecare cu părintele duhovnic. Apoi Spovedania. Şi rugăciune. Rugăciune… Există acatiste speciale pentru cei care vor să se căsătorească, este Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail, care este ocrotitorul cununiilor, Paraclisul Maicii Domnului, care curăţă mult… şi fiecare câte o rugăciune care i se pare mai dragă, ca să poată să facă loc vederii nepătimaşe. Sunt îndrăgostită, dar, în acelaşi timp sunt lucidă pentru că…

R.B.: …e pe viaţă!

M.S.: Este pe viaţă cu urmări în viaţa veşnică! Apoi, trebuie să ne pregătim fugind de păcat. Să mă iertaţi, ştiu că vi se pare deplasat ce spun… toţi tinerii azi spun că e nevoie de o probă înaintea căsătoriei, ştiţi…

R.B.: Da, căsătoriile „de probă”. Sunt la modă.

M.S.: Da, maică, e păcat măicuţă şi „plata păcatului e moartea”. Noi nu murim imediat, dar moare dragostea, moare bucuria. E plăcerea, e interesul… dar celălalt descoperă că celălalt nu-l iubeşte pentru sine şi în Hristos, ci-l iubeşte pentru propria plăcere şi pentru propriul confort. Că, la o adică, de ce nu vrea să se căsătorească? îi e frică să devină responsabil pentru viaţa lui. „Atunci nu mă iubeşte!”

R.B.: Dacă nu reuşeşte să aibă iubirea asta mai puternică decât frica, atunci e o problemă.

M.S.: Sigur că da. Şi, dacă am căzut, că suntem oameni păcătoşi şi trăim vremuri stricăcioase, dacă ne-am iubit până la păcat, înainte de căsătorie şi ne-am hotărât să ne căsătorim, atunci, măcar înainte să ne curăţim prin pocăinţă. Prin post. Să zicem: „Gata, de acum şi până la nuntă să trăim în curăţie, să ne ducem să ne spovedim, ca să putem face nunta cât de cât în curăţie…”. Pentru că există acest obicei ca oamenii să „se ia” acum şi să facă nunta la toamnă, la anu’…

R.B.: Şi se tot amână uneori…

M.S.: Păi viaţa aceea e în păcat, copilul care se naşte în perioada aceea se naşte în păcat. Pe urmă noi ne mirăm că viaţa noastră nu e plină de bucurie, că pruncii noştri au colici şi plâng şi se zvârcolesc… Să luăm aminte că păcatul nostru îl afectează pe copilaş, afectează toată viaţa noastră. Şi această luare aminte e pregătire… Aşadar…

R.B.: Rugăciune, Spovedanie, încetarea păcatului, renunţarea la păcat, evitarea păcatului înainte de nuntă… nimeni nu moare dacă stă până la 25 de ani fecior sau fecioară. Dimpotrivă, se va bucura de viaţă şi de bucuriile căsătoriei cu mai multă veselie şi bucurie…

R.B.: Şi cred că ţi-ai găsi şi mai uşor un soţ sau o soţie… Spun asta pentru că în ziua de azi sunt foarte mulţi tinerii, cu studii, inteligenţi, frumoşi, care ajung pe la treizeci de ani, mai ales la fete, care nu se căsătoresc şi suferă. Ar exista o explicaţie în plan spiritual?

M.S.: Păcatul, a îngreunat mult lucrurile astea. Apoi dorinţa exacerbată şi frica sunt piedici foarte puternice în calea căsătoriei.

R.B.: Sunt fete disperate care vor să se căsătorească, care vor să întemeieze o familie, care vor să aibă copii şi nu găsesc acea persoană.

M.S.: Da, pentru că, în general, băieţii sunt mai răsfăţaţi de părinţi şi, dacă au unde mânca şi cine să-i spele, dacă mai au şi o iubită care să le împlinească dorinţele trupeşti…

R.B.: .. .devine inutilă familia…

M.S.: Da, dar dacă şi-ar păstra fecioria atunci şi trupul şi-ar cere împlinirea lui după rânduiala sfântă, şi el ar dori să se bucure de dragoste, cum ştie trupul să se bucure. Şi atunci sigur că şi-ar căuta o fată cu care să întemeieze o căsătorie şi nu o fată care să-i asigure plăcerile trecătoare. Şi acesta este un motiv de criză… Apoi, noi ne mirăm, măicuţă, şi ne supărăm pe Dumnezeu, dar nu ne privim viaţa cu atenţie şi responsabilitate. Noi nu ne ducem la Biserică, nu ne spovedim, muncim duminica, blestemăm, înjurăm, umblăm cu farmece şi ne mirăm că se întâmplă catastrofe, că se întâmplă cutremure, că se întâmplă inundaţii sau secete, că n-avem „noroc”. Sigur că sunt fete cuminţi şi băieţi cuminţi care doresc să se căsătorească şi nu reuşesc. Ei, ei să nu judece şi să se roage pentru cei care sunt în păcat. Pentru că suntem una.

R.B.: Suntem în legătură.

M.S.: Trebuie să fim atenţi la asta. Dacă suntem atenţi şi trăim în Dumnezeu toate ni se împlinesc, că Dumnezeu împlineşte toate dorinţele cele bune.

R.B.: In mistica noastră creştină sufletul este asemuit cu mireasa care îşi caută Mirele, pe Hristos, pe Dumnezeu. Este foarte interesantă această analogie între relaţia sufletului cu Dumnezeu şi relaţia de dragoste, relaţia conjugală, bineînţeles.

M.S.: Da, şi la Apostolul care se citeşte la cununie se spune: „…aşa cum Hristos iubeşte Biserica…”. Hristos -Dumnezeu este Mirele Bisericii. Şi Biserica suntem noi. Noi toţi, şi bărbaţi şi femei, deveniţi una în Biserică, suntem mireasa lui Hristos. Şi sufletul cu adevărat este mireasa lui Dumnezeu. Şi este o relaţie de dragoste, o dragoste în care cei doi se întrepătrund, comuniune, comunicare de Dumnezeu, nu se mai deosebesc. Sfinţii spun: | „Nu ştiu dacă e mâna mea sau e mâna Ta!” Aşa este ,..

R.B.: Aşa este contopirea…

M.S.: nu, nu contopire ca dizolvare în Celălalt, ca dispariţie de sine, ci comuniune, reciprocă dăruire de sine. Aceasta este bucuria prezenţei lui Dumnezeu. Misiunea bărbatului si a femeii în căsătorie este aceea de a transforma dragostea trupească în tandreţe tot mai delicată, până la tandreţea privirii. Această dragoste specifică soţilor are diferite nivele, diferite vârste şi seamănă cumva cu un copil care, la început, când e foarte mic, se joacă şi răstoarnă tot prin casă, apoi creşte şi devine creator de obiecte pe care le spărgea când era mic.

R.B.: Se maturizează.

M.S.: Da. Apoi un lucru aş mai vrea să fie ştiut: Părinţii ar trebui să le vorbească copiilor despre nuntă, că acum toată lumea are filme video cu nunta, şi copiii să privească nunta şi să priceapă că această nuntă nu s-a terminat. Că tati şi mami sunt în permanentă nuntă, că ei trebuie să doarmă împreună, că un bărbat şi o femeie dorm împreună după ce şi pentru că au făcut nuntă, că altfel nu se poate, nu? Şi atunci va şti că în dormitorul lor e nuntă şi nu e voie să intre acolo şi că e ceva sfânt, e binecuvântat de Dumnezeu şi nu „prostii”, cum numesc unii copii actul intim dintre bărbat şi femeie. Copiii trebuie să ştie că tati şi mami nu fac prostii, ci îşi trăiesc nunta binecuvântată la Biserică.”. înţelegeţi?