“Doamne, miluieşte-ne!”

Cu puţin timp înainte de cutremurul din 1977, Părintele Arsenie ne-a spus o istorioară: „Un sfânt avea un ucenic pe care-l ţinea aproape. Sfântul a plecat pentru un timp în altă parte, pentru nişte probleme.

Ucenicul, ramânând singur, s-a gândit să meargă la o mănăstire, ca să vadă cum trăiesc călugării. Ajungând acolo, i-a plăcut nespus de mult, fiindcă se cântau cântece de slava lui Dumnezeu. După ce se întoarce înapoi, îi spune sfântului părinte cum a fost la mănăstire şi ce a auzit, zicând:

– Părinte, să ştii că noi nu ne mai mântuim.

– De ce, mă? – îl întreaba părintele.

– Parinte, dumneata te rogi numai atât: «Doamne miluieşte-­ne!» ; ei acolo cânta frumos şi să ştii că eu mă duc acolo.

– Du-te! – i-a spus, iar după ce a plecat ucenicul, sfântul s-a pus în genunchi şi a zis: «Doamne, arată-i adevărul».

Când ucenicul a ajuns la mănăstirea aceea, călugării cântau, dar, iată că, dintr-o dată, începe un cutremur de pământ şi toţi călugării lasă cântările, se pun în genunchi şi încep să se roage: «Doamne miluieşte-ne». Atunci, ucenicul s-a întors înapoi la sfânt şi i-a zis :

– Dacă au lăsat cântecele şi se rugau «Doamne miluieşte-ne», înseamnă că «Doamne miluieşte-ne» e mai mare.”

„Si voi tot aşa să vă rugaţi”- a zis Părintele.

Nu după mult timp, când a fost cutremurul acela de pământ (1977), Părintele Arsenie a auzit o voce care zicea: “Nu ieşi, ca mori”. După cutremur, fiind salvat, şi-a făcut o cruce şi a spus: „Doamne, îţi mulţumesc că m-ai salvat!”. Aceasta ne-a spus-o soţia părintelui Bunescu, care ştia de la Părintele Arsenie. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

Din “Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005