„Doamne, mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că-mi îngădui să vorbesc cu Tine”

Este o rugăciune foarte frumoasă, pe care poate să o facă omul când se duce şi începe să vorbească cu Dumnezeu, când se duce în odaia lui să se roage, şi zice aşa: „Doamne, mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că-mi îngădui să vorbesc cu Tine”. Vorbeşti cu Dumnezeu atunci! Omul vorbeşte cu Dumnezeu! Ca să te gândeşti că vorbeşti cu Dumnezeu, e mare lucru. Dar vorbeşti cu Dumnezeu! Şi El vrea aceasta, El ne cheamă să vorbim cu Dânsul, că scris este: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt”. Aşa ne vrea Dumnezeu, să fim sfinţi; să ţinem aproape de El. Aşadar, te duci în odaia ta şi-ncepi: „Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că-mi permiţi să vorbesc cu Tine, Dumnezeu”.

Şi atunci îi spui toate lucrurile astea: „Iartă-mă, Doamne, că am greşit, şi eu am crezut că sunt singur, dar în faţa Ta le-am făcut, Doamne. Orice am gândit, orice am făcut, în faţa Ta s-a petrecut. Iar eu nesimţitor eram, şi la Tine nu mă gândeam”. Începe cu asta, acum. Şi-ajunge omul la frângerea inimii, la lacrimi şi parcă nu s-ar mai despărţi de Dumnezeu. Că vine harul lui Dumnezeu atunci, că vine darul lacrimilor, şi se gândeşte omul la viaţa lui şi zice: „Doamne, în faţa Ta s-a petrecut! Şi mă sfiesc de viaţa mea, mă sfiesc în faţa Ta când gândesc la viaţa mea. Orice am gândit, orice am făcut, în faţa Ta s-a petrecut”.

Şi-aşa este, în faţa lui Dumnezeu se petrec toate. De Dumnezeu nu ne ascundem niciodată. Nu suntem, n-am fost singuri. Orice am făcut păcat, orice bine, orice – în faţa lui Dumnezeu s-a petrecut. Şi tare frumoasă e rugăciunea asta, o rugăciune prin care ajunge omul la frângerea inimii şi la pocăinţă. Că ce vrea Dumnezeu de la noi? Să scoatem tot păcatul – asta e pocăinţa, să scoatem toate, toate păcatele pe care le-am făcut.

Pr. Iulian Lazăr

Din Rugăciunea de toată vremea, Editura Agaton, Făgăraș 2015, p.278-279