„Doamne, nu mai avem nevoie de Tine ca să îngrijești de noi, pentru că ne facem singuri dreptate!”
21:10, vineri, 23 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: dreptate, judecată, nedreptățit, psalmi

Cel ce face milostenie, Domnul și judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate (Psalmul 102,6)
„Am fost nedreptățit de cineva și vreau să mă răzbun!”, i-a zis un frate Sfântului Sisoe cel Mare. „Nu, fiule, lasă totul în seama lui Dumnezeu!”, i-a răspuns sfântul. „Nu voi avea liniște până nu mă răzbun!”, a stăruit fratele. „Să ne rugăm, frate!”, i-a zis bătrânul. Și Sfântul Sisoe a îngenunchiat și s-a rugat: „Doamne, nu mai avem nevoie de Tine ca să îngrijești de noi, pentru că ne facem singuri dreptate!” Fratele și-a venit în sine, a căzut la picioarele bătrânului Sisoe și i-a spus: „Iartă-mă! Nu mai vreau să mă răzbun pe fratele meu!”
Domnul este Dumnezeul răzbunărilor (Psalmul 93,1), ne spune Sfânta Scripură, înțelegând că Dumnezeu este singurul Care are îndreptățirea să-i judece pe ai Săi. Cel ce face milostenie, Domnul, și judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate (Psalmul 102,6).
Dumnezeu este Cel care face dreptate celor care sunt nedreptățiți: Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, căci scris este: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul (Romani 12,19), așa cum a făcut și Hristos: Că și Hristos a pătimit pentru voi […] și Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu amenința, ci Se lasă în știrea Celui ce judecă cu dreptate (I Petru 2, 21-23)
Cel care crede cu adevărat în Hristos, când este nedreptățit nu numai că nu se răzbună pe vrăjmașul său, dar nici nu se străduiește să-și afle dreptatea. El lasă totul în seama Atotputernicului Dumnezeu și se liniștește. „Cel care este nedreptățit de cineva și nu își caută dreptatea arată că el crede în Hristos!” Spunea Ava Marcu Ascetul. Astfel, făceau și Sfinții Părinți: când erau nedreptățiți, lăsau cazul în mâinile lui Dumnezeu, Care le făcea dreptate, pentru că își puneau încrederea în El.
„Lasă-l pe Dumnezeu să facă ceva pentru tine, nu-L împiedica!”, spunea bătrânul Paisie cuiva care fusese nedreptățit. Aceasta înseamnă că atunci când îl trecem cu vederea pe Dumnezeu, adică atunci când facem totul ca să ne aflăm de unii singuri dreptatea, El nu ne va face dreptate. Prin aceasta arătăm că nu avem încredere în El, că nu-L socotim vrednic de crezare.
Deci cum să ne facă dreptate?
Sursa : Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Cum să biruim nedreptatea (îndrumar pentru liniștea inimii), Editura Tabor, București 2012, p.73-75


Pe cel ce merge spre soare, umbra îl urmează; iar de la cel ce se îndepărtează de soare, umbra se...
Sfântul Botez este prima dintre Tainele Bisericii. Este lucrarea sfântă prin care cel botezat devine membru al Bisericii şi astfel...
Când suntem răniţi de atitudinea sau fapta cuiva, avem o serie de reacţii de apărare prin care căutăm să ne...
Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii...
Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi...
Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris în proorocie: Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei...
Fiecare om, şi popoarele, şi Biserica, plutesc pe marea acestei vieţi, prin puterile fireşti şi suprafireşti care sunt puse în...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău