Doctorie pentru întristare din farmacia duhovnicească a Sfântuli Tihon - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Doctorie pentru întristare din farmacia duhovnicească a Sfântuli Tihon

11:18, joi, 29 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Sfântul Tihon îi dădea unui oarecare frate (şi sieşi) mângâierea următoare: văzduhul ba e întunecat, ba e limpede, ba e înviforat, ba e liniştit; pe mare ba e linişte, ba sunt valuri: nici în viaţa noastră nu se poate fără schimbări: ba ne bucurăm, ba ne întristăm, ba ne temem, ba nădăjduim.

A venit bucuria? Trebuie să aşteptăm întristarea. Cădem în întristare? O să vină şi veselia. Fericit este cel ce poate cârmui corabia sufletului său pe vifor şi vreme rea! În aceasta, propria sârguinţă nu este de ajuns; trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu, Care îi cârmuieşte pe toţi şi toate. Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutător în necazurile ce ne-au aflat pe noi foarte…

El este nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare departe, şi a săracului de mine, şi a ta. Ochii tuturor spre El nădăjduiesc: şi eu, în necazurile mele, voi ridica spre El ochi plini de lacrimi. Tuturor le este ajutător şi ocrotitor, şi mie, şi ţie… Către Tine ridicat-am ochii mei, Cela ce locuieşti în ceruri…

Extras din Rețetar duhovnicesc sau Doctorie duhovniceasca adunată din lume, Editura Sophia, București, 2010, p. 109-110

Contact Form Powered By : XYZScripts.com