Două arme de nelipsit în războiul duhovnicesc

Datoria luptătorului lui Hristos este de a se încălța „întru gătirea Evangheliei păcii” (Efeseni 6, 15).

Dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul, arătând că această încălțăminte duhovnicească este smerenia, spune că în loc de încălțăminte să-ți câștigi smerita cugetare, căci precum încălțămintea se calcă de toți, tot așa și cel ce are smerita cugetare se sârguiește să fie călcat în picioare de toți… Căci și fericitul David pe aceasta câștigând-o, zice: „Eu sunt vierme și nu om” (Psalmi 21, 6). Fiindcă și Dumnezeu se apropie de cel smerit, după cum spune Scriptura: „Cel ce locuiește întru cele înalte și spre cele smerite privește” (Psalmi 112, 5–6).

Dumnezeu, prin Proorocul Isaia, zice: „Spre cine voi căuta decât numai spre cel smerit și blând și care ține de cuvintele Mele (Isaia 66, 2). De asemenea, Mântuitorul, în prima fericire, îi fericește pe cei smeriți, zicând: „Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăția Cerurilor” (Matei 5, 3). Iar săraci cu duhul sunt cei smeriți, care totdeauna se socotesc săraci de toată fapta bună, chiar dacă le-ar avea pe toate cele bune.

O altă armă duhovnicească de care are mare nevoie ostașul cel duhovnicesc este pavăza credinței, pe care Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să o luăm, zicând:

„În toate luați pavăza credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile cele aprinse ale vicleanului.” (Efeseni 6, 16).

Pavăza sau platoșa erau cămașa de zale sau armura cu care, în vechime, ostașii cei trupești se îmbrăcau de sus până jos în vremea luptelor. Iar pavăza și platoșa cu care trebuie să se îmbrace ostașii duhovnicești este credința. Pentru ca să ne fie credința adevărată platoșă duhovnicească, ea trebuie să fie nedespărțită de dragoste; să fie nu numai cunoscătoare, ci și lucrătoare, adică să se lucreze prin dragoste; să fie din inimă; să se arate din fapte; să fie dreaptă, nefățarnică și sinceră; să fie fierbinte, și nu rece sau numai căldicică.

Arhim. Cleopa Ilie, Urcuș spre Înviere. Predici duhovnicești, Ed. Trinitas