Două monumente literare

Două monumente literare de la mijlocul secolului al XIX-lea, care ne arată frumusețea și dulceața desăvîrșită a limbii române, încă atît de ancorate în lexicul și topica tardomedievale. Acesta este un text din Matei, 6. 9-13, cu Rugăciunea Domnească, care diferă atît de mult de cel actual. Pentru cei care nu știu alfabetul chirilic, transcriu acest text de la anul publicării, 1851:

” TATĂL nostru, care ești în ceriuri, sfințească-se Numele tău* Vie Împărăția ta. Fie voia ta, precum în ceriu, și pre pămînt * Pîinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi * Și ne iartă nouă datoriile noastre, precum și noi ertăm datornicilor noștri * Și nu ne duce pre noi întru ispită, ci ne izbăvește de cel viclean: Că a ta este Împărăția, și puterea și slava în veci. Amin * ”.

Un alt monument, care provine cel mai probabil de la un spital, este o incripție lapidară sub formă de vers. Este un catren, tăiat în piatră, pe care l-am depistat în curtea Palatului Curții Vechi din București. Deși nedatat, și acest text pare de la mijlocul secolului al XIX-lea, nu exclud posibilitatea că această inscripție să fi aparținut Spitalului Brîncovenesc, demolat după 1984:

Textul este și el așezat în limba română, cu caracterele chirilice specifice perioadei de tranziție, iar ortodografia este foarte asemănătoare celei din NOUL AȘEZĂMÎNT, de la 1851, din care tocmai am extras Rugăciunea Domnească:

 ”Voi carii fără ajutor v’aflați trudiți de boale

Veniți iubirea cea de om vă chiamă să vă scoale

Cît e putință aici găsiți duioasă mîngîiere

Iar darul cel desăvîrșit numai de sus se cere”.

Text, Foto: ©: vladimir bulat, 2013