Drama diluării de sens a ceea ce în­seamnă odihna creştinului

Aici este drama acestei diluări de sens a ceea ce în­seamnă odihna creştinului. Dar mai este şi varianta cealal­tă, pe care o ştim cu toţii: ce bine sforăie creştinul dumini­ca dimineaţa şi zice că Domnul îl iartă, că doar a muncit toată săptămâna! E drept că aseară a stat până târziu de tot cu nişte prieteni la sacrul grătar, la ieşirea la iarbă ver­de — noile terapii psiho-sociale pentru întărirea relaţiilor intra-familiale.

Fără îndoială că dracul grătarului şi dracul mersului exact duminica dimineaţa la cumpărături prin mall-uri, pe colo, pe colo, nu e un drac nou, el e vechi, e bătrân, e dracul împrăştierii în orice altceva decât în Hristos, e dracul mersului la cumpăratul lumii, împotriva propriei tale firi, împotriva propriei tale fiinţe, împotriva propriului tău destin creştin. Şi atunci, Biserica e pentru babe, e pentru fraierii de preoţi. Nu e pentru noi, ăştia, dăştăpţii, care avem maşini cu mii de cai putere, cât lo­comotivele dacă se poate, de nici nu mai avem unde să le parcăm, vedeţi?

Nu-i român fără o maşină! Ce român e ăla fără maşină? Cum poţi tu să-ţi manifeşti naţionalismul pentru petrolul naţional, dacă nu-ţi iei o maşină să o ţii în curte?! Ce frumos scrie un vlădică rus: „Iubitule! Doreşti şi cauţi cinstea de om deştept. Iţi aminteşti oare, cine este deştept cu adevărat? Om cu adevărat deştept este cel care se străduie pentru un singur lucru: să se supună în toate lui Dumnezeu şi să placă Lui, dând mulţumită purtării Lui de grijă dumnezeieşti pentru orice întâmplare din viaţa aceasta, plăcută sau amară, fiindcă este lucru înţelept să-i mulţumim doctorului şi atunci când ne dă doctorii ama­re: şi atunci, nu-I vom mulţumi, oare, în inimile noastre lui Dumnezeu pentru necazurile prin care înţelepciunea şi harul Lui ne vindecă sufletul?

Mântuieşte-te! Prietene! Nu-i de nici un folos să înveţi ştiinţele, dacă nu vei trăi cum Îi place lui Dumnezeu şi cu frică de Dumnezeu. De­prinderea vieţuirii celei bune şi străduinţa pentru curăţirea şi îndreptarea sufletului îl fac pe om luminat şi înţelept cu adevărat. Cine e străin de virtute nu ştie nimic aşa cum tre­buie şi nici nu poate cunoaşte, fiindcă – zice Sfântul Anto­nie cel Mare – singurul mijloc de a-L înţelege pe Atotbunul Dumnezeu şi lucrurile dumnezeieşti este bunătatea şi viaţa neprihănită, prin care este atras harul Sfântului Duh, care povăţuieşte la tot adevărul. Mântuieşte-te!” (Preasfinţitul Ieremia Zăvorâtul, Doctorie duhovnicească adunată din lume sau Reţetar duhovnicesc, Ed. Sophia, Bucureşti, 2010, p. 52).

În supra-saturarea aceasta de bunuri, am ascuns Bise­rica după garsonieră, casă, maşină, carieră, bani, afaceri, împrăştieri, grătare, mititei, toate celelalte. Abia undeva, aşa, departe în zare – îi faci cu mâna din când în când —, Biserica! Şi toate astea când, de fapt, adevărata odihnă nu poate veni decât de la Dumnezeul Care Se odihneşte în Liturghie.

Teama mea cea mai mare este că, atât de tare ne-a cuprins duhul acesta al vacanţării, încât am uitat şi să ne mai privim unii pe ceilalţi! Căutăm doar să ne satisfa­cem micile noastre tabieturi personale, să ne satisfacem poftele noastre, şi în niciun caz nu mai suntem capabili să creştem în sensibilitate în raport cu dorinţele celor­lalţi din jurul nostru, cu dorinţa lor de a ne avea, de a vorbi cu noi, de a se plimba, de a comenta împreună cu noi, ştiu eu, filmele văzute, concertele ascultate, cărţile citite… Doamne, ce-am zis! Cărţile, adică e mai mult de una! Asta începe să fie deja o problemă!

Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism în vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 92-94