Drumul Crucii, a fost săvârșit joi noaptea, în săptămâna patimilor, în or. Nisporeni
23:17, joi, 13 aprilie, 2023 | Cuvinte-cheie: drumul crucii, ÎPS Petru Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni

Joi noapte, 13 aprilie, 2023, cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a fost săvârșit Drumul Crucii în orașul Nisporeni, pentru al 11-lea an consecutiv.
Astfel, după ce s-au adunat preoți dimpreună cu numeroși credincioși din cuprinsul Eparhiei, în Piața Primăriei din or. Nisporeni, la ora 21 și 30, a fost întâmpinat Înaltpreasfinția Sa, de Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, Protopopii, Stareții Starețele, slujitorii și credincioșii prezenți, dar și oficialitățile locale, după care Chiriarhul a citit Acatistul Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos.
Apoi, Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură, în care a menționat importanța și necesitatea mântuitoare a Drumului Crucii, vorbind și despre folosul și datoria creștină de a cinsti cuviincios patimile mântuitoare a lui Hristos, specificând printre altele: „Acest drum este un pelerinaj spre Dumnezeu, un pelerinaj spre Golgota, o cale spre Înviere. În acest pelerinaj Dumnezeu şi omul se caută reciproc şi se întâlnesc în mod spontan şi misterios, de aceea şi Ierarhul, i-a îndemnat încă de la începutul Postului Mare pe toţi clericii şi credincioşii de a se întâlni cu Hristos atât în rugăciunile de la sfintele altare cât şi în cadrul acestui pelerinaj al crucii şi Învierii”.
C-un cuvânt de salut și apreciere a venit și Dnl Grigore ROBU, Primarul Orașului Nisporeni.
După aceasta, în mod organizat, s-a început procesiunea propriu zisă a Drumului Crucii, mergându-se cu cântări și rugăciuni umilincioase, pe poteca pavat și iluminat de pe Piscul Ostașului, care duce spre Mănăstire ,,Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, unde este amplasată și o frumoasă cruce monumentală luminată, care este vizibilă de la mari depărtări.
La final, ajunși la miezul nopții, la mănăstirea menționată, Înaltpreasfinția Sa a citit din Evangheliile Patimilor, înălțând și rugăciuni de laudă și mulțumire pentru toate, după care și-a exprimat recunoștința față de preoții și credincioșilor prezenți, apreciind în mod deosebit dragostea și osteneală preoților care au venit în mod organizat dimpreună cu credincioșii din parohiile Sfințiilor lor, îndemnându-i pe preoţi şi creştini să participe în fiecare an în această zi la acest pelerinaj duhovnicesc, unicul în țara noastră de acest fel, deoarece experienţa pelerinajului este un prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărie a credinţei.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/






















































Preacuvioși și Preacucernici Părinți, iubiți întru Hristos frați și surori! Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii...
Conform binecuvântării ÎPS Mitropolit Vladimir, sâmbătă, 5 octombrie, după Sfânta Liturghie de la Mănăstirea “Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea,...
Vineri 22 aprilie, 2022, numită Vinerea Mare, când ne aducem aminte de drumul pătimirilor spre Golgota și răstignirea lui Hristos, cu binecuvântarea...
Vă îndemnăm să participați la Pelerinajul Tinerilor în Duminica Sfintei Cruci Tradiționalul Pelerinaj al Tinerilor, care se organizează înaintea Înălțării...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, în perioada 16-17 iulie 2021, în jurul Capitalei ţării...
Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, în perioada 16-17 iulie 2021, în jurul Capitalei ţării...
Vineri, 24 iulie 2020, în ajunul sărbătorii „Icoana Maicii Domnului „Cea cu trei mâini””, clerul și credincioșii soroceni au participat...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău