Drumul Crucii în jurul Moldovei a ajuns la final
13:02, sâmbătă, 21 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: crestini, drumul crucii, hristos, Mantuitorul, mitropolia, mitropolit vladimir, moldova, pelerinaj, pelerini

Drumul Crucii în jurul țării început cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir la doi august a.c., a ajuns în seara zilei de 20 septembrie la final, încheindu-se în curtea bisericii cu hramul „Sf. Irh. Averchie” din s. Tudora, r. Ștefan Vodă, de unde a și pornit.
În această ultimă zi de procesiune, Vlădica Vladimir a mers pe jos cu cele câteva sute de credincioși, cântând imne de laude Mântuitorului Hristos și Maicii Sale și rugându-l pe Domnul să binecuvânteze Moldova și poporul binecredincios al țării.
După mai multe zeci de kilometri parcurși în această zi în rugăciune și veselie duhovnicească, pelerinii în frunte cu Întâistătătorul au ajuns în satul Tudora, unde au fost întâmpinați de către părintele paroh și creștinii din stat, printre care erau și numeroși copilași.
În incinta sfântului lăcaș, Înalt Prea Sfinția Sa a săvârșit dimpreună cu preoții prezenți un serviciu divin de mulțumire pentru ajutorul lui Dumnezeu în buna desfășurare al acestui drum de pocăință și smerenie, după care Mitropolitul a vorbit celor prezenți, mulțumindu-le pentru truda lor spirituală pentru întreg poporul Moldovei.
În această ordine de idei, Vlădica Vladimir l-a decorat pe Prot. Mitr. Anatolie Cibric cu Ordinul „Meritul Bisericesc”, în semn de apreciere a muncii depuse pentru organizarea și desfășurarea Drumului Crucii.
În continuare, Chiriarhul i-a miruit pe credincioși, oferindu-le în dar iconițe cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Kiril.
sursa mitropolia.md













Există anumie trepte de credinţă – înaintăm de la mai puţină la mai multă credinţă, de la mai puţină la...
Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Mâine, Sfânta noastră Biserică pomeneşte cu evlavie suferinţele sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru şi Pavel. Sfântul Apostol...
Nu se cuvine creştinilor să spună sau să facă glume, ghiduşii şi să râdă! Întâi, fiindcă glumele sunt o risipire...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
La sfârşitul întunecatei nopţi a închinării idoleşti, care acoperea pământul Rusiei, fericita Olga a răsărit ca un luceafăr, mai înainte...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău