Drumul Crucii în orașul Criuleni
14:46, miercuri, 6 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: criuleni, drumul crucii
Drumul Crucii pentru or. Criuleni este o procesiune deja intrată în tradiția locală. În Duminica a 3-a din Postul Mare, inchinată Sfintei Cruci, după savârșirea Sfintei Liturghii in or. Criuleni este organizată în fiecare an procesiunea „Drumul Crucii”, la care participată numeroși credincioși.
Punctul de pornire este biserica din localitate, de unde se merge prin centrul orașului. Pe parcursul drumului enoriașii au intonat cântări duhovnicesti. Traseul parcurs este în formă de cruce, de la nord la sud și de la west la est, la fiecare popas s-a citit câte o pericopă din Evanghelie. Creștinii s-au rugat bunului Dumnezeu să păzească orașul și Țara, și tot poporul binecredincios de pretutindeni de primejdii și nevoi, să reverse ploi peste pământurile însetate, dăruindu-ne un an bun și mănos.
Drumul Crucii s-a încheiat la sfânta biserică, aici creștinii s-au închinat Sfintei Cruci. Toți credincioșii s-au bucurat de o agapă frățească.
Părintele Ioan Țuțuinau
Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/