Duminca Cuv. Maria Egipteanca la Mănăstirea „Sf. Treime” Rudi
16:46, duminică, 6 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: duhovnic, duminica mariei egipteanca, episcop nicodim, liturghie, manastirea rudi, spovedanie

În Duminica a V-a din Postul Mare a Cuv. Maria Egipteanca, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și a închinătorilor Mănăstirii „Sf. Treime”, Rudi, unde, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Vizita Prea Sfinției Sale a fost primită cu multă căldură în dimineața zilei de către Prea Cuvioasa maică stareță, Egumena Maria (Pascariuc), de părintele duhovnic, Arhimandritul Patrocl (Porombac), soborul de preoți și viețuitoarele sfîntului așezămînt.
Pentru merite deosebite în buna orînduire duhovnicească a mănăstirii „Sf. Treime”, Rudi, și cu ocazia aniversării a celor 15 ani de slujire la Altar, Arhimandritul Patrocl a fost decorat de către Ierarh cu cea mai înaltă distincție a eparhiei noastre, Medalia „Sf. Irh. Vasile cel Mare” de gradul I, de asemenea Egumenul David cu ocazia luminatei sărbători ce se apropie, s-a învrednicit de Medalia „Sf. Irh. Vasile cel Mare” de gradul III.
La final în cuvîntul său de învățătură, Prea Sfințitul Nicodim a vorbit despre pocăința la care Biserica ne cheamă să ne întoarcem la Hristos, punîndu-ne înainte ca minunată pildă pocăința Sf. Cuv. Maria Egipteanca. Prin urmare, Ea dovedeşte că orice păcătos are posibilitatea întoarcerii la Dumnezeu, adică a pocăinţei şi a sfinţeniei. Vlădica a menționat, cînd staţi sub epitrahilul duhovnicului la spovedanie, staţi întru pocăinţă în faţa lui Dumnezeu. În acel moment, pocăindu-vă, opriţi timpul în loc şi rupeţi legăturile voastre cu lumea. Însă cu împlinirea pocăinţei voastre, curăţindu-vă, vă ridicaţi de sub epitrahil dezlegaţi de păcate. Iar cu asta însănătoşiţi lumea şi îi daţi un nou impuls. Dacă îngropaţi acest dar al pocăinţei şi îl faceţi uitat, nu vă veţi întîlni cu Dumnezeu. Dacă însă întrebuinţaţi darul pocăinţei cum se cuvine, dacă îl întrebuinţaţi cu extremismul duhovnicesc al Sfintei Maria, calea pe care o veţi apuca nu va fi doar calea mîntuirii, ci va fi de-a dreptul calea sfinţeniei. Căci absolut toţi, toţi pînă la unul, sîntem chemaţi de Dumnezeu să fim sfinţii Lui!
De asemenea, Ierarhul a adus mulțumiri alese maicii starețe, Egumenei Maria, pentru buna rînduială duhovnicească ce există în sfîntul așezămînt și pentru toată grija și dragostea ce o arată atît viețuitoarelor mănăstirii, cît și a pelerinilor. Prea Sfinția Sa a mulțumit și părintelui duhovnic, Arhimandritului Patrocl, pentru rugăciunile și îndrumările înțelepte ce le oferă fiilor și fiicelor duhovnicești, precum și pentru buna chivernisire a treburilor mănăstirești.
În cinstea sărbătorii, pentru toți participanții la slujbă a fost pregătită în trapeza mănăstirii o agapă frățească.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni













Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Cu cizma pe icoane La Mănăstirea Zloţi, într-o zi de duminică din primăvara anului 1947, când slujba era în toi, în...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Ce este și ce nu este un duhovnic? – Interviu cu Pr. Nicolae Dima ⭕ Abonează-te și află primul noutățile!...
Lazăre, vino afară! (Ioan 11, 43) Iubiţi credincioşi, Minunea învierii lui Lazăr ne este cunoscută tuturor. Am auzit de Marta...
– Care va fi sprijinul credincioşilor zilelor noastre când, după cum spune Sfântul Ignatie Briancianinov, la sfârşitul veacurilor nu vor...
Mănăstirea cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” s. Cușelăuca; Cotiujenii Mari, r. Șoldănești Tel. fix: 0-272-74-647 mobil: 0-672-60-338 Locație: Mănăstirea se află în...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău