Duminică, 23 februarie, mai mulți preoți din Chișinău au fost nevoiți să oficieze Sf. Liturghie în aer liber
11:58, luni, 24 februarie, 2020 |
După ce Primăria Chișinău a anunțat că interzice accesul în bisericile de pe teritoriul instituțiilor de învățământ din Capitală, duminică, 23 februarie, având binecuvântarea și îngăduința Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, mai mulți preoți care își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor educaționale au oficiat Sfânta Liturghie în aer liber.
La aceste slujbe au participat numeroși credincioși, majoritatea dintre ei fiind cupluri tinere cu copii. Oamenii spun că nu văd nimic rău în faptul că sfintele lăcașe activează pe lângă școli și grădinițe.
Credincioșii s-au pronunțat în unanimitate pentru activitatea acestor paraclise:
„E foarte bine venită această bisericuță că s-a deschis aici. Chiar și pentru noi ca părinți și pentru copilași. Dacă se deschidea o casă de jocuri, precis că nu era să fie așa gălăgie.” (Membru al comunității cu hramul „Sf. Stelian, Ocrotitorul copiilor”)
„Astăzi ne-am rugat la Sfânta Liturghie din sectorul Poșta Veche alături de alți creștini ce vin regulat ani la rând de a face slujba comună alături de părintele duhovnicesc. Ce vreau să zic este că am ajuns la vorbele buneilor mei Domnul să-i odihnească “că vom ajunge să trăim zile când o să fie interzis de mărturisi Credința și multe ispite vom avea de trecut!” Însă nici frigul, nici interzicerile unora nu ne face să cedăm, ba din contra unitatea ne face mai puternici, iar Credința ne întărește! În acest context vin cu sincere mulțumiri tuturor confraților de credință ce au fost nu doar astăzi prezenți la Sf. Liturghie! A fi om și a avea credință e un lucru mare. Rog să fim mai buni! ” (Silvia Savca, membru al comunității Sf. Irh. Nicolae, sectorul Poșta Veche al Capitalei)
„Am ajuns să trăim vremuri vitrege pentru Biserica și poporul nostru drept-credincios, or, dreptul de a ne mărturisi credința ne este garantat chiar prin constituția țării. Venim cu un apel către organele abilitate ale statului de a face lumină în această problemă creată artificial de către forțele ostile valorilor creștin-morale ale Bisericii și neamului.” (Pr. Serghei Mahnovschi, parohul paraclisului Sf. Cuv. Parascheva, Liceul Principesa Natalia Dadiani)
Amintim, că acum câteva zile, Consiliul parohial al Bisericii „Sf. Stelian, Ocrotitorul copiilor” a venit cu un apel către grupului minoritar de cetățeni care cu înverșunare se opun activității Bisericii în instituțiile școlare și preșcolare, în care se menționează următoarele:
„Potrivit rostului celor două instituții, al Bisericii și cel al Școlii, cele două nu pot fi separate și este practic imposibil de a face abstracție de activitatea uneia sau a celeilalte, cu atât mai mult cu cât, potrivit rezultatelor ultimului recensământ (2014) din țara noastră peste 96 % din cetățenii ce și-au declarat apartenența religioasă sunt membri ai Bisericii Ortodoxe.
Aveți frică de Dumnezeu! Încetați a ponegri Biserica! Nu vă opuneți edificării unei lucrări unice de educație moral-spirituală a copiilor. Nu instigați la ură și discordie!”, se menționa în comunicat.