Duminica a doua după Cincizecime – Chemarea Apostolilor
17:02, duminică, 21 iunie, 2020 | Cuvinte-cheie: ips vladimir

În Duminica a doua după Cincizecime, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în pridvorul Catedralei Mitropolitane cu hramul Nașterea Domnului din municipiul Chișinău.
În Sfânta Evanghelie din această Duminică ni se vorbeşte despre chemarea primilor patru apostoli. Erau multe corăbii cu pescari galileeni pe mare, dar Hristos Mântuitorul lumii numai pe unii i-a chemat la Sine, pentru această chemare şi misiune dumnezeiască, de a-I fi martori ai Învierii, apostoli şi propovăduitori ai Sfintei Evanghelii „până la marginile pământului“.
I-a chemat dintr-o corabie pescărească în altă corabie, duhovnicească. Din corabia grijilor pământeşti, în corabia Duhului Sfânt, care este Biserica pe care avea s-o întemeieze Hristos.
Evanghelia ne mai spune că Iisus, după ce a ales câțiva ucenici, i-a luat cu El și a început a binevesti Evanghelia Împărăției, nu a unei împărății lumești, pământești, trecătoare, ci Evanghelia Împărăției Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Evanghelia Împărăției iubirii și slavei veșnice a lui Dumnezeu, iar deodată cu predicarea Evangheliei vieții veșnice, a iubirii și slavei veșnice ale lui Dumnezeu, El vindeca orice boală și orice neputință din popor. Predica Sa a început astfel: ‘Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor’ (Matei 4, 17), adică schimbați-vă felul de a fi și de a gândi, de a trăi și de a făptui, deoarece Dumnezeu este aproape de oameni, devenind Om printre oameni ca pe oameni să-i apropie de Dumnezeu.
Această Evanghelie a Împărăției care este însoțită de faptele tămăduirii sufletești și trupești a fost ascultată, trăită și împlinită mai ales de sfinții lui Dumnezeu din toate timpurile și din toate locurile.
Luni, 22 iunie, în ziua cinstirii Sfintei Fericitei Agafia de la Cușelăuca, ÎPS Mitropolit Vladimir v-a liturghisi la Sfânta Mănăstire Cușelăuca din raionul Șoldăneșeti – Casa Fericitei Agafia.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/































Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta Liturghie...
„Stea luminoasă te arăți pe cerul cel de taină, Ierarhe Dionisie, și ne ești călăuză nerătăcită, prin care calea de...
Sâmbătă, 16 septembrie 2023, după oficierea la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală, a Sfintei Liturghii și a slujbei de...
La data de 16 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat în catedrala mitropolitană...
După oficierea Sfintei Liturghii de la catedrala episcopală din or. Comrat prilejuită de jubileul de 25 ani de arhierie ai...
La data de 12 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir condus Liturghia praznicală prilejuită de...
La data de 11 septembrie 2023, în ziua pomenirii Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, înconjurat de...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău