Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutaşului), la Catedrala arhierească din Soroca
14:03, duminică, 18 iulie, 2021 |
În Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutaşului), 18 iulie 2021, ziua de prăznuire a Cuviosului Părinte Serghie de Radonej, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, a liturghisit la Catedrala arhierească din orașul Soroca.
Evanghelia Duminicii a IV-a după Cincizecime ne relatează cum Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat în Capernaum pe servitorul unui sutaș sau centurion roman. Această minune este plină de înțelesuri duhovnicești, având un caracter profund caritativ sau filantropic și în același timp un caracter misionar.
În cuvântul rostit Preasfinţia Sa a vorbit despre virtuţile sutaşului din textul biblic citit astăzi (Matei 8, 5-13).
PS Ioan a evidențiat dimensiunea duhovnicească a credinței care este esențială în dobândirea mântuirii, punând accent pe smerenia și iubirea de aproapele.
După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, iar mai apoi Episcopul Ioan a adresat un mesaj de felicitare tuturor celor ce poartă numele de botez în cinstea Sf. Cuvios Serghie de Radonej, îndemnându-i la o viață trăită în duhul Evangheliei, având drept exemplu pe Hristos și Sfinții Săi.
Sfinte Cuvioase Părinte Serghie de Radonej, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/