Duminica a V-a din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Duminica a V-a din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

16:28, duminică, 18 aprilie, 2021 | Cuvinte-cheie:

În a V-a Duminică din Postul Mare, a Sfintei Maria Egipteanca, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. 

Alături de Arhipăstor a înălțat rugăciuni Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei Moldovei și al Sinodului BOM, eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, împreună cu soborul de preoți slujitori.

Astăzi 18 aprilie 2021, în Duminica a V-a din Postul Mare, când Sfânta Biserică ne cheamă să ne întoarcem cu totul la Mântuitorul Hristos, punându-ne înainte ca minunată pildă de pocăinţă pe Cuvioasa Maria Egipteanca, a avut loc o frumoasă întâlnire și comuniune euharistică în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Cu ocazia prăznuirii Cuvioasei Maria Egipteanca în ajunul zilei s-a făcut Slujba Privegherii, urmată în dimineața zilei, de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a „Sfântului Vasile cel Mare”.

Călătoria duhovnicească prin Postul Mare marchează în această Duminică semnificația ascetică a celei de-a doua parți a Postului Păresimilor – arată cât de minunate sunt roadele pocăinței, după cum spune un tropar din canonul praznicului: „Întru adânc de necuviințe mari pogorându-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gând mai bun în chip lămurit la virtutea cea desăvârșită prin fapta, minunând Cuvioasă Maică Marie – firea îngerilor”.

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca – una dintre sfintele cele mai cunoscute ale Bisericii, una dintre sfintele care împodobesc cerul credinței noastre, prin viața ei ce este un model de pocăință adâncă în urma unor păcate grele. Sfântă Maica Noastră Maria Egipteanca (344 – 422) a fost o pustnică din deșert din a doua jumătate a secolului al IV-lea și prima jumătate a secolul al V-lea, care s-a pocăit după o viață plină de păcate grele.

Ea a devenit un exemplu de pocăință, asemenea lui Manase, Zaheu, David, răufăcătorul de pe cruce sau fiul risipitor. Maria Egipteanca a adormit în anul 422 într-un mod vrednic de remarcat. Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca este bună de citit pentru fiecare suflet în parte care dorește să afle cum lucrează harul lui Dumnezeu și mila Celui Atotputernic în omul care vrea să se îndrepteze și să iasă din robia păcatului. Prin urmare, ea dovedeşte că orice păcătos are posibilitatea întoarcerii la Dumnezeu, adică a pocăinţei şi a sfinţeniei. Ea rămîne pentru fiecare un model de ridicare din păcat prin smerenie.

În timpul serviciului divin, Mitropolitul  Vladimir l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul Mihail Dubic, student ATOM, anul IV.

După rugăciunea domnească Tatăl Nostru,  a avut loc împărtășirea cu Sfintele Taine.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de Dna Dirijor Angela Angheni.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com