Duminica a V-a după Cincizecime. Pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel la Mănăstirea Ciuflea
18:10, duminică, 12 iulie, 2020 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea

Duminica a V-a după Cincizecime. Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost cinstiți în ziua lor de prăznuire la Mănăstirea Sf. M. Mc. Teodor Tiron – Ciuflea.
Cu acest prilej, în locașul de cult a fost săvârșită Sfânta Liturghie de PC Părinte Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al acestui sfânt așezământ.
În cuvântul său, Duhovnicul Mănăstirii a subliniat câteva dintre trăsăturile principale și meritele deosebite ale acestor doi Corifei și mai mari între Sfinții Apostoli, chemați de Hristos Domnul la misiunea apostoliei în urma unor mari minuni și care au fost stâlpi ai Bisericii Dreptmăritoare Creștine și mari propovăduitori ai Sfintei Evanghelii, atât între iudei, cât și între neamuri.
Sfântul Apostol Petru, pe nume Chefa, a fost un om simplu, dar și pescar experimentat, din Betsaida Galileii, care după pescuirea minunată L-a urmat pe Hristos cu multă râvnă și credincioșie, fiind și foarte respectat de ceilalți Sfinți Apostoli.
Deși în momentul Răstignirii Mântuitorului, arătându-se neputința firii omenești, s-a clătinat în credință și chiar s-a lepădat de trei ori de Hristos, totuși a fost primit din nou în ceata Sfinților Apostoli, după Sfânta Înviere și pe piatra mărturisirii sale și a cuvântului său inspirat s-a întemeiat Biserica din Ierusalim și din părțile Țării Sfinte.
Sfântul Apostol Pavel, tânărul de altădată Saul din Tarsul Ciliciei, ucenic al învățatului Gamaliel și la început prigonitor al creștinilor, prin minunea săvârșită de Domnul Hristos pe drumul Damascului și chemarea Sa dumnezeiască, își schimbă în mod radical viața.
După ce este botezat și primit în creștinism de Preotul Anania, devine, la rândul său, un mare misionar și propovăduitor al învățăturii creștine pe întreg continentul european, numindu-se, pe bună dreptate, Apostolul Neamurilor, prin rolul determinant avut în întemeierea de Biserici și răspândirea creștinismului în atâtea cetăți antice importante.
Sfânta Liturghie a fost urmată de un Tedeum în care s-a cerut mijlocirea către Tronul ceresc a Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Sursa: http://ciuflea.md/




























O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o...
În Duminica a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, enoriașii Mănăstirii Ciuflea s-au rugat împreună cu Preasfințitul Nicolae,...
Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica Ortodoxiei, prima din Sfântul și Marele Post, 1...
În fiecare an, Prima Sâmbătă din Postul Mare, numită şi Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron, reprezintă un popas duhovnicesc important în...
Episcopul Nicolae a oficiat vineri, 27 februarie , la Mănăstirea Ciuflea din Chișinău, Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte Sfințite, urmată...
Luni, 23 februarie, în atmosfera de rugăciune a Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, a fost oficiată prima parte...
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 22 februarie, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și...
