Duminica a V-a după Rusalii (a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca
12:30, duminică, 9 iulie, 2017 | Cuvinte-cheie: Duminica a V-a după Rusalii, vicariatul de soroca

La Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, astăzi, 9 iulie 2017, în Duminica a V-a după Rusalii (a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), Preasfinţitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica Ortodoxă a rânduit ca în această Duminică să fie citită pericopa Evanghelică de la Sf. Ev. Matei 8, 28‑34; 9, 1 în care ni se prezintă Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei.
În cuvântul predicatorial, PS Episcop Ioan a explicat învățăturile duhovnicești ce se desprind din această Pericopa Evanghelică.
„Din această Evanghelie aflăm că Mântuitorul Hristos a venit să dăruiască vindecare celor care se aflau sub robia diavolului, celor care se aflau în suferinţă, celor care se aflau în boală îndelungată, a spus Preasfinţia Sa: „El, Fiul Lui Dumnezeu venit în lume din iubire faţă de omul căzut a arătat tuturor înţelegere şi prin această atitudine a Sa ne învaţă şi pe noi cum trebuie să ne comportăm cu alţii, cu oamenii aflaţi în suferinţă, cu oamenii singuri, cu oamenii care sunt la marginea răbdării şi care nu mai sunt toleraţi de alţii, cei care locuiesc la marginea societăţii, cei pe care nimeni nu-i mai ajută. Mântuitorul Hristos a arătat întotdeauna această negrăită iubire de oameni faţă de toţi pe cei pe care i-a întâlnit”.
Episcopul Ioan a mai arătat că, la fel ca odinioară cei din ţinutul Gadara, preocuparea multora dintre noi pentru cele lumeşti este prioritară, în detrimentul celor duhovniceşti.
La finalul slujbei, Vlădica Ioan a făcut o invitație credincioșilor pentru ziua de Marți, 11 iulie 2017, la Catedrala Episcopală din orașul Soroca, unde va fi cinstită o icoană atât de scumpă și dragă sorocenilor – Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa).
În ziua celebrării Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa), PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, împreună cu un sobor preoțesc, va oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală începând cu ora 8.30.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/
























Ținutul sau ţara Gadarenilor, sau Gherghesenilor era dincolo de Marea Galileii. Iisus trecu marea împreună cu ucenicii şi fusese o...
În Duminica a V-a după Cincizecime – a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, sute de credincioși însetați de Cuvântul...
Biserica Ortodoxă se află astăzi, 9 iulie 2017, în a cincea Duminică după Cincizecime, zi în care se face și...
Duminică, 9 iulie 2017, a V-a după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc....
Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, a...
Câteva duminici la rând, începând cu a 4-a după Rusalii, sunt rânduite la Sfânta Liturghie evanghelii în care ni se...
Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume ca să ne aducă eliberarea – eliberarea de sub puterea păcatului asupra...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău