Duminica a VIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
13:07, duminică, 30 iulie, 2017 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, duminica a VIII-a după Rusalii
În Duminica a VIII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.
Episcopului vicar i-au coliturghiit clericii Catedralei mitropolitane, precum și Prot. mitr. Veniamin Onu, preot-misionar, paroh al bisericii “Sf. Ierarh Nicolae” din or. Vicenza, Italia.
La Sfânta Liturghie s-au rugat peste o sută de veterani marinari, îmbrăcaţi în uniformele de altă dată, care s-au rugat în fața icoanei Sf. Teodor Ușakov (admiral – ocrotitorul marinarilor, cu o părticică din moaștele acestuia), aşa cum o fac an de an, în ultima duminică a lunii iulie.
„În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul nostru săvârşind minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti, prin care a potolit foamea mulţimilor flămânde, în loc pustiu. După ce au mâncat şi s-au săturat cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii, au mai rămas, spre uimirea tuturor, douăsprezece coşuri cu fărâmituri (Mt. 14, 17-21).
Această minune a fost o prevestire şi o pregătire a ucenicilor pentru darul cel negrăit al „Pâinii Care S-a pogorât din cer” (In. 6, 58), dar pe care Domnul îl va face tuturor la Cina cea de Taină. Acest dar dumnezeiesc este Sfânta Euharistie prin care Hristos, unindu-Se cu noi, ne hrăneşte şi ne desăvârşeşte viaţa cea nouă începută în Botez.
Să-I mulţumim Mântuitorului nostru că a întemeiat Biserica, în care şi prin care se prelungeşte, se comemorează Jertfa Sa de pe Cruce. Aici, Darurile aduse pe Altar se prefac, prin lucrarea Duhului Sfânt, în Trupul şi Sângele Său din care, gustând, primim iertarea păcatelor şi merinde pentru eternitate.
Cel Care a înmulţit pâinea în „loc pustiu” ni Se oferă şi nouă până la sfârşitul lumii ca „Pâine a vieţii”, Care Se mănâncă pururea şi niciodată nu Se sfârşeşte”, a menționat în rostirea predicatorială, PS Ioan.
La final, Episcopul vicar a transmis mesajul părintesc și de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Vladimir, care astăzi a înălțat rugăciuni pentru țara noastră Moldova, alături de PF Patriarh Chiril, în Catedrala din or. Kronștadt, Federația Rusă.
Sursa: www.ioanmosnegutu.info