Duminica a XII-a după Cincizecime – Mitropolitul Vladimir a rostit o rugăciune specială pentru începutul de an școlar
17:10, duminică, 30 august, 2020 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, mitropolit vladimir

Creştinii ortodocşi se află astăzi, 30 august 2020, în Duminica a XII-a după Cincizecime, zi în care la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sf. Evanghelist Matei (cap. 19, vs. 16‑26) care ne prezintă întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un tânăr bogat ce îi adresează Domnului o întrebare esențială – ce să fac ca să dobândesc viață veșnică?
În această Duminică, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Caterdrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.
Alături de Întâistătător s-a rugat Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și eclesiarh al Catedralei, împreună cu soborul preoțesc al principalului edificiu eclesial din Capitală.
Din Pericopa Evanghelică de astăzi învăţăm în primul rând că fără ajutorul lui Dumnezeu nu ne putem mântui. Cu propriile noastre puteri, chiar dacă ne străduim mult, chiar dacă avem impresia că împlinim faptele cele bune şi poruncile Domnului, nu reuşim să facem nimic. Fără Mine nu puteţi face nimic, a spus Domnul. Cu ajutorul Lui, cu harul lui Dumnezeu care lucrează şi schimbă viaţa oamenilor avem nădejde de mântuire. Din Evanghelia de astăzi trebuie să mai reţinem faptul că trebuie să fim buni asemenea lui Dumnezeu.
Numai Dumnezeu este cu adevărat Bun şi noi trebuie să privim mereu la El, să ne asemănăm Lui prin lucrarea pe care o facem celor din preajma noastră. Bunătatea cea care este după chipul lui Dumnezeu schimbă lumea în care trăim şi dacă observăm tot mai mută răutate şi tot mai multă tensiune şi probleme în lume, aceasta se întâmplă deoarece oamenii nu privesc şi nu se raportează la Dumnezeu cel bun şi milostiv, cel îngăduitor şi iubitor de oameni.
La finalul Servicului divin, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire lui Dumnezeu, pentru toate binefacerile Sale cele cerești, după care ÎPS Vladimir a rostit o rugăciune specială pentru începutul de an școlar, din care vă prezentăm un fragment:
„Tu, Doamne, Cel ce dintru înălțimea Cerului Tău duhovnicesc îi vezi acum pe elevii noștri la pragul cărților deschise și în așteptarea dascălilor lor, Tu Însuți Dumnezeule binecuvintează-le începutul, întărește-le voința și luminează-le mintea spre dobândirea cunoștințelor celor folositoare și spre descoperirea adevărului Tău. Păzește-i de cursele rătăcirilor celor pierzătoare de suflet, înaltă-i deasupra grijilor mărunte, dăruiește-le râvna învățăturii și cuprinderea cunoașterii. Înzestrează-i cu voința de a servi Biserica, Patria și Neamul prin comoara sufletului lor. Deprinde-i cu bucuria de a-Ți rosti Numele și de a-și pune nădejdea în ajutorul și binecuvântarea Ta.”
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/





















În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Joi, 6 noiembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a primit la Palatul Mitropolitan din Chișinău vizita Înaltpreasfințitului...
Miercuri, 22 octombrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a primit la Palatul Mitropolitan din Chișinău vizita Înaltpreasfințitului...
Credincioșii parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Flămînzeni, raionul Sîngerei, au trăit momente de bucurie, duminică, 19 octombrie, prilejuite de...
Maica Domnului luminează cu cinstitul ei Acoperământ „pe poporul ce o mărturiseşte întru credinţă, din curată inimă, ca adevărată Maică...
Toată firea îngerească îți aduce laudă, pentru că ești cu adevărat Maica lui Dumnezeu și apărătoarea tuturor celor ce se...
În Duminica a XVII-a după Cincizecime, 5 octombrie, zi în care Biserica Ortodoxă din Moldova sărbătorește independența sa, Înaltpreasfințitul Vladimir,...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice