Duminica a XII-a după pogorârea Sfântului Duh, la Mănăstirea Ciuflea
11:00, duminică, 27 august, 2023 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea
Biserica Ortodoxă se află astăzi, 27 august în Duminica a XII-a după pogorârea Sfântului Duh. În această Duminică, la Sfânta Liturghie, Biserica a rânduit a se citi pericopa Evanghelică de la Matei (cap. 19, vs. 16‑26) care ne prezintă întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un tânăr bogat.
Serviciul divin duminical, la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” – Ciuflea a fost oficiat de către duhovnicul-administrator al Sfântului Așezământ, Preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roșca) dimpreună cu soborul preoțesc.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul Mănăstirii Ciuflea, dirijat de presbiterea Olga Ghețiu.
În cuvântul de învăţătură, arhimandritul Nicolae a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie. Părintele duhovnic a subliniat cum pilda tânărului bogat arată că desăvârşirea duhovnicească poate fi atinsă printr-o cale deosebită, de permanent urcuş spre Mântuitorul Iisus Hristos, o cale pe care doar unii dintre oameni o aleg.
„În toate, Dumnezeu ne cere participarea noastră de bună-voie, liberă. Nu suntem obligaţi să păzim poruncile, dar, dacă le păzim, primim răsplată. Dacă nu vom păzi poruncile, nu ne câştigăm viaţa de veci.
Din Evanghelia de astăzi învățăm un alt adevăr fundamental: că nu este suficient să fii evlavios și credincios, nu e suficient să fii corect în comportamentul tău moral față de oameni, nu e suficient să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu minți sau să nu înșeli, să nu mărturisești strâmb. Nu este suficient să te abții de la rău, ci trebuie să faci și mult bine ca să fii desăvârșit. Iar cel mai mare bine pe care-l putea săvârși acest tânăr bogat față de aproapele său era ajutorarea săracilor, milostenia față de ei. ”
Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba unui te-deum în care s-a cerut mijlocirea și ocrotirea Dumnezeului Ceresc.
Mâine, 28 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu acest prilej, la mănăstire se va oficia Sfânta liturghie începând cu ora 08:00.
Sursa: https://ciuflea.md/