Duminica a XVI-a după Pogorârea Sfântului Duh – Pescuirea minunată, chemarea la apostolat - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Duminica a XVI-a după Pogorârea Sfântului Duh – Pescuirea minunată, chemarea la apostolat

14:50, duminică, 10 octombrie, 2021 | Cuvinte-cheie:

În Duminica a XVI-a după Cincizecime, Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul și administratorul Mănăstirii Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea din mun. Chișinău a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, dimpreună cu clerul Mănăstirii, în prezența obștei monahale și a numeroși credincioși veniți să guste din Izvorul Credinței și a Adevărului – Iisus Hristos.

În cadrul Sfintei Liturghii, potrivit rânduielii Bisericii Ortodoxe, a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 5, versetele de la 1 la 11, fragment care prezintă – Pescuirea minunată.

La predică, Arhimandritul Nicolae a vorbit credincioșilor despre Pescuirea minunată, despre folosul ascultării și împlinirii cuvântului lui Dumnezeu, despre modelul de smerenie pe care ni-l dă Sfântul Apostol Petru, care împreună cu fratele său Andrei, cu Iacov și Ioan fiii lui Zevedei, au lăsat totul și au urmat chemării Mântuitorului pentru a fi pescari de oameni.

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de corul Mănăstirii Ciuflea, dirijat de presbiterea Olga Ghețiu.

Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba unui Tedeum în care s-a cerut mijlocirea și ocrotirea Dumnezeului Ceresc.

***

„Minunea Pescuirii minunate nu anticipează doar momentul chemării lor la apostolat, cât mai ales ne oglindeşte Biserica în misiunea sa”.

„Atunci, ei îndată au lăsat toate şi L-au urmat pe Hristos, pentru a fi martori ai încercărilor, dar şi ai bucuriilor Sale”

„Osteneala apostolilor din timpul nopţii a fost zadarnică, întocmai învăţăturii neroditoare a fariseilor, cărturarilor şi saducheilor. Or, când pescuitul a început sub binecuvântarea lui Hristos, fără de Care nu putem face nimic (Ioan 15:5), ei au prins peşte din belşug, încât au avut nevoie şi de ajutoare”.

Lui Petru şi Ioan le-au venit în ajutor cei de pe cealaltă corabie, adică cei care, deşi nu făceau parte dintre primii ucenici, vor fi chemaţi la lucrarea apostolatului.

„Iar prin ei au fost chemaţi apoi preoţii şi învăţătorii Bisericii, care au preluat şi continuat pescuitul iniţiat de Sfinţii Apostoli cu binecuvântarea lui Hristos”.

„Numai sub o astfel de binecuvântare cum este cea pe care a primit-o Biserica – locul de manifestare a Împărăţiei lui Dumnezeu – vor avea roade bogate toţi cei care vor să ia parte la neîncetata lucrare a Bisericii în lume”.

În parabolă, spre deosebire de peştii aduşi în discuţia minunilor, peştii prinşi sunt de tot felul, însă trierea lor urmează să se facă ulterior. „Deci, ei nu au o semnificaţie exclusiv pozitivă, ci şi negativă, reprezentându-i pe cei care se vor pierde la sfârşitul veacurilor”.

„Fie ca şi noi, atunci când se va face trierea cea de pe urmă, să ne numărăm printre cei aleşi şi preferaţi de Dumnezeu ca cei care am păzit cu sfinţenie cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos încredinţat Bisericii Sale!”

Sursa: http://ciuflea.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com