Duminica a XXI-a după Cincizecime, Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor
14:14, duminică, 14 noiembrie, 2021 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea

14.11.2021 Biserica Ortodoxă se află în Duminica a 21-a după Pogorârea Sfântului Duh în care se amintește de minunea săvârșită de Domnul Iisus Hristos cu demonizatul din ţinutul Gherghesenilor.
Duminică de duminică și în sărbători, chișinăuienii frecventează Mănăstirea Ciuflea și se bucură de profunzimea slujbelor oficiate de clerul Mănăstirii, în frunte cu Duhovnicul-administrator PC Arhimandrit Nicolae (Roșca).
Slujitorii Bisericii împreună cu credincioșii, în deplină împăcare sufletească şi dragoste pentru Hristos, au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile cele cereşti, mila şi îndurarea Bunului şi Dreptului Dumnezeu.
Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul Mănăstirii Ciuflea, dirijat de presbitera Olga Ghețiu.
În cuvântul de învățătură, Părintele Arhimandrit Nicolae, a evidenţiat învăţăturile din Pericopa Evanghelică citită astăzi, cu privire la vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor: Această minune ne arată, de fapt, puterea dumnezeiască și iubirea milostivă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arătată prin vindecarea acestui demonizat căruia îi dăruiește demnitatea umană. Pe de o parte, vedem figura celor dornici de avuție, cu gândul doar la cele materiale și cu sufletul împietrit în fața suferinței omenești, iar pe de altă parte, chipul luminos al omului plin de dragoste și de recunoștință față de binefăcătorul său.
După Sfânta și dumnezeiasca Liturghie PC Arhim. Nicolae împreună cu preoții slujitori a oficiat rânduiala înmormântării pentru robul Lui Dumnezeu, nou-adormitul Vadim.
Sursa: http://ciuflea.md/









Luni, 23 februarie, în atmosfera de rugăciune a Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, a fost oficiată prima parte...
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 22 februarie, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și...
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză), Episcopul Nicolae împreună cu slujitorii așezământului monahal „Sf....
Sâmbătă, 21 februarie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga, vicar al...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, aducem la cunoștință programul rânduielilor bisericești la trecerea la...
În duminica de după Botezul Domnului, zi care în acest an a coincis cu Duminica lui Zaheu Vameșul și cu...
Miercuri, 14 ianuarie 2026, zi de mare însemnătate pentru Biserica Ortodoxă, sunt prăznuite Tăierea împrejur cea după trup a Domnului...
