Duminica a XXVIII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

„Nimic altceva nu cere de la om Dumnezeul universului, după nenumăratele și nespusele Lui binefaceri, decât sufletul recunoscător, care să știe să-I mulțumească pentru binefacerile primite.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni.

Mesajul parabolei acestei Duminici ne prezintă vindecarea a zece leproși, nouă dintre care s-au mulțumit doar cu darul tămăduirii de lepră de la Hristos, cel de-al zecelea a primit și vindecarea sufletului. Ce-au făcut leproşii, văzând că s-au vindecat? Dintre toţi, doar unul singur s-a întors să-I mulţumească lui Hristos, pe când ceilalţi şi-au văzul de drum fără să le mai pese de Cel ce le-a făcut lor bine, de Mântuitorul lor. Recunoștința este o fapta rară la oameni.

„Dumnezeu nu tună şi fulgeră împotriva nerecunoscătorilor, nici nu îi blestemă, ci doar îi dojeneşte cu blândeţe, întrebându-i pe cei ce I se închină: „Dar ceilalţi copii ai Mei unde sunt? Unde sunt ceilalţi? Unde sunt puternicii care cârmuiesc peste neamuri cu puterea Mea? Unde sunt bogaţii care s-au îm­bogăţit cu avuţiile Mele, unde biruitorii care au biruit prin mila Mea? Unde sunt cei ce se veselesc şi înfloresc din izvorul Meu? Unde părinţii ai căror fii cresc şi sporesc din a Mea putere? Unde învăţătorii cărora Eu le dau ştiinţă şi înţelepciune? Unde bolnavii pe care i-am vindecat? Unde păcătoşii ale căror suflete le-am curăţat de păcat ca de lepră? N-am dat Eu sănătate la mii şi mii, iar aici la rugăciune sunteţi numai zeci? N-am dat lumina soarelui la milioane, iar de mulţumit Îmi mulţumiţi numai o sută? N-am împodobit câmpiile cu roade şi n-am înmulţit turmele voastre, şi doar câţiva îngenuncheaţi slăvindu-Mă?”, ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici.

Noi îi mulțumim lui Dumnezeu? Dăm oare slavă în fiecare zi că vedem lumina soarelui, că ne-a mai dat înca o zi de viață, pentru şirul lung de daruri pe care ni le trimite Tatăl nostru milostiv? Fiecare poate să-și răspundă singur.

Sfinţii Varsanufie şi Ioan menționează în scrisoarea către unul dintre ucenici: „Dacă ai cunoaşte cum trebuie darul lui Dumnezeu, chiar dacă toţi perii capului tău ţi-ar fi tot atâtea guri, n-ai putea să-L preamăreşti pe El, sau să-I mulţumeşti după vrednicie.”  Oricât de mult bine am săvârşi, în orice fel ne-am exprima recunoștința noastră și oricâte virtuţi am împlini în viaţa aceasta, ele nu se ridică la înălţimea cinstirilor şi a iubirii lui Dumnezeu revărsate din belşug spre noi.

Dumnezeu nu are nevoie de recunoştinţa noastră, mulțumirea noastră nu-I schimbă nici starea, nici fiinţa, însă omului i-o schimbă din temelie. Recunoştinţa faţă de Dumnezeu ne întărește credința, ne risipeşte tristeţea, alungă descurajarea. Am fi cu toţii mult mai împliniți dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu pentru toate.

”Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, Cel ce ești și Cel ce erai și Cel ce vii…” (Apoc. 11-13)

Sursa: https://manastireasuruceni.md/