Duminica după Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, la Mănăstirea Ciuflea
23:28, duminică, 22 ianuarie, 2023 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea

În prima duminică după Botezul Domnului, la sfânta mănăstire a „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” din capitală a fost oficiat serviciul divin, de către PC arhimandrit Nicolae, duhovnicul-administrator al mănăstirii, împreună cu soborul de preoți și diaconi.
În timpul Dumnezeieștii Liturghii, slujitorii și credincioșii, s-au rugat Bunului Dumnezeu pentru vremuri pașnice, împliniri duhovnicești și ferire de toată boala, neorânduirea și răutatea.
Pericopa evanghelică a acestei duminici ne prezintă începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos, Lumina lumii şi a vieţii veşnice.
În cuvântul de învățătură adresat la final credincioșilor, părintele duhovnic Nicolae a evidențiat învățăturile scripturistice desprinse din pericopa evanghelică duminicală care anunță începutul lucrării de propovăduire a Mântuitorului Iisus Hristos, Care îşi începe Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu în lume, prin chemarea tuturor oamenilor la pocăinţă, o chemare la înnoirea lumii, la statornicia împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Pocăinţa, înţeleasă ca transformare a vieţii personale spre desăvârşire prin practicarea virtuţilor, este prima treaptă care ne apropie de cunoaşterea lui Dumnezeu. Păcatul întunecă mintea omului, întunecă conștiința, iar omul nu mai știe ce este bine și ce este rău. De aceea, Mântuitorul și-a început propovăduirea prin îndemnul la pocăință: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. E necesar să ne întoarcem de la păcat la virtute, cu părere de rău și căință, având conștiința că am greșit și credința că Dumnezeu ne iartă, a relatat părintele duhovnic.
La finalul serviciului divin, a fost oficiat un te-deum de sănătate și mulțumire către Atotmilostivul Dumnezeu.
Sursa: https://ciuflea.md/





















Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica Ortodoxiei, prima din Sfântul și Marele Post, 1...
În fiecare an, Prima Sâmbătă din Postul Mare, numită şi Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron, reprezintă un popas duhovnicesc important în...
Episcopul Nicolae a oficiat vineri, 27 februarie , la Mănăstirea Ciuflea din Chișinău, Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte Sfințite, urmată...
Luni, 23 februarie, în atmosfera de rugăciune a Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, a fost oficiată prima parte...
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 22 februarie, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și...
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză), Episcopul Nicolae împreună cu slujitorii așezământului monahal „Sf....
Sâmbătă, 21 februarie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga, vicar al...
