Duminica după Botezul Domnului, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău
14:09, duminică, 26 ianuarie, 2020 |

În Duminica după Botezul Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar mitropolitan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Serviciul divin a fost săvârșit în prezența numeroșilor enoriași ai Catedralei centrale a țării, care au pășit pragul sfântului lăcaș spre a mulțumi prin rugăciune Atotțiitorului pentru mila, viața, pacea revărsată asupra drept-măritorilor creștini.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Preasfințitul Ioan a detaliat textul evanghelic care relatează despre începutul propovăduirii Mântuitorului Hristos.
La finalul Sfintei Liturghii, a urmat un Tedeum, după care Episcopul Ioan a transmis mesajul părintesc de binecuvântare al ÎPS Mitropolit Vladimir, care în această zi a liturghisit în biserica „Sf. Ioan Teologul” din s. Peresecina, r. Orhei.
Biserica Ortodoxă i-a pomenit Duminica aceasta pe Sfinții Mucenici Ermil diaconul și Stratonic, din Singhidon (Belgrad, Serbia) (355); Sfântul Ierarh Iacob, Episcopul din Nisibe (350); Cuviosul Irinarh din Rostov, Zăvorâtul (1616); Cuviosul Maxim Cavsocalivitul (1354); Cuviosul Eleazar din Anzersk (1656); Sfântul Mucenic Petru Abesalomit ce a pătimit în Avilona (309-310); Cuviosul Pahomie egumenul de la Kensk (XVI).
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/














Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice