Duminica este ziua Domnului și avem poruncă să o cinstim
21:50, sâmbătă, 2 februarie, 2019 | Cuvinte-cheie: calea crestinului, cinstirea duminicii, duminica, liturghie, pacat mare, ziua a saptea, ziua Domnului

Nimănui nu-i este îngăduit să lipsească Duminca de la Sf. Liturghie, spun sfinții părinți, căci este mare păcat. Numai cei ce sunt bolnavi de nu se pot da jos din pat, și cei ce îngrijesc de bolnavi, sunt îndreptățiți să lipsească de la Biserică, căci aceștia au într-adevăr pricini binecuvântate.
Nu ai voie să dormi în timpul Sf. Liturghii, să faci cumpărături, comerț sau târg, să gătești, să călătorești sau să lucrezi în vreun fel, căci banii câștigați în Duminici și sărbători, sunt bani blestemați și vei ajunge să-i pierzi pe la doctori, pe medicamente, sau ți se vor fura. Una este să lucrezi fiindcă așa îți este serviciul, eși obligat și nu ai altă soluție, și alta este să lucrezi tu de bună voie. Căci dacă necinstești ziua Domnului și o nesocotești, și Dumnezeu îngăduie să ți se fure ceva ce ai tu mai scump, pentru că și tu ai furat ziua Lui. Nu este glumă, este ziua Domnului și avem poruncă să o cinstim.
Ce au făcut oamenii din ziua duminicii, ştim cu toţii. Dintr-o zi care ar fi trebuit să fie închinată Domnului, ei au făcut o zi pentru diavol şi păcate. Pentru cei mai mulţi, duminica înseamnă a trândăvi, a petrece, a chefui în beţii, a se distra în dansuri, serate, baluri, dezmăţ şi multe altele.
Când clopotele bisericilor bat, oamenii cască și se întorc pe partea cealaltă în pat. Când preotul se roagă pentru întreaga țară, pentru pacea lumii, pentru conducători, pentru sănătate, mântuire, pentru cei adormiți… oamenii se uită la emisiuni, se îmbuibează și desfrânează. Când Hristos Se jertfește pentru întreaga lume, oamenii se mocirlesc în cele mai cumplite patimi și pofte.
Să luăm în serios aceste lucruri, căci Dumnezeu este bun dar este și drept, și nu va îngădui la nesfârșit ca ziua Lui să fie calcată în picioare de niște ticăloși. Să cinstim cum se cuvine ziua Sf. Duminici, căci e ziua Domnului, nu a noastră și astfel ne vor fi ascultate și împlinite și rugăciunile, vom fi păziți de multe rele, boli și urgii iar Dumnezeu ne va învrednici de multe binefaceri chiar pământești, căci ne vor fi binecuvântate afacerile, casa, familia, gospodăria, animalele, și roadele pământului.
Sursa: https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

Vei fi ispitit să te întrebi dacă mai are rost să continui a merge pe o Cale pe care nimeni...
Marea greşeală din partea noastră este că nu vrem să ne supunem voii Atotbunului Dumnezeu care ne arată după împrejurări...
„Călător şi oaspete sânt pe acest pământ.” Aşa ziceau bătrânii. Aceasta era concepţia lor limpede, simţul drept al vieţii acesteia....
Voi întrebaţi: „Doamne, Doamne, oare uşor este să fii prigonit? Oare uşor este să mergi prin uşa cea strâmtă şi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău