Duminica Fiului Risipitor: Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta (Luca 15, 18)
12:45, duminică, 20 februarie, 2022 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea

Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta (Luca 15, 18)
Duminica a doua din perioada Triodului este numită a Fiului Risipitor, după pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie, și face parte din perioada premergătoare a Postului Mare. Prin conținutul și caracterul slujbei, ea ne predispune spre meditație duhovnicească și pocăință, introducându-ne încet-încet în atmosfera Postului Mare.
În această Duminică, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca) Duhovnicul-administrator al sfintei mănăstiri Ciuflea, a oficiat împreună cu soborul de preoți și diaconi, în prezența a unui număr mare de credincioși, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”.
În cuvântul de învățătură, a fost explicată pericopa evanghelică a zilei, despre întoarcerea Fiului risipitor (Lc. XV, 11-32)
Oamenii se împart, așa cum se înțelege și din Scriptură, în cei care fac voia lui Dumnezeu și cei păcătoși. Pe fiecare dintre noi ne iubește Dumnezeu, Care așteaptă să ne venim în simțire asemenea fiului risipitor. De aceea, El se bucură de întoarcerea păcătosului la starea cea dintâi, de fiu ascultător, lăsându-se mângâiat de dragostea părintească.
Iubiți credincioși și frați întru Hristos, să ne întoarcem la Tatăl ceresc care ne-a zidit. Dumnezeu ne aşteaptă în pragul bisericilor. Să venim cât avem vreme, că ne aşteaptă şi ne cheamă. Şi căzând înaintea Lui, să zicem cu căinţă şi lacrimi: „Iată, am greşit la cer şi înaintea Ta. Am rătăcit pe căile păcatului. Ne-am depărtat de Tine şi de biserica Ta. Am căzut în cumplite fărădelegi. Acum ne căim, ne pare rău, ne temem de veşnica osândă care ne aşteaptă, că nu mai suntem vrednici să ne numim fiii tăi. Ci primeşte-ne înapoi ca pe cei mai de pe urmă robi ai Tăi!” Amin.
Sfânta Liturghie a fost urmată de oficierea unui Tedeum în care s-a cerut mijlocirea și ocrotirea Dumnezeului Ceresc.
Sursa: http://ciuflea.md/























Luni, 23 februarie, în atmosfera de rugăciune a Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, a fost oficiată prima parte...
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 22 februarie, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și...
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză), Episcopul Nicolae împreună cu slujitorii așezământului monahal „Sf....
Sâmbătă, 21 februarie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga, vicar al...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, aducem la cunoștință programul rânduielilor bisericești la trecerea la...
În duminica de după Botezul Domnului, zi care în acest an a coincis cu Duminica lui Zaheu Vameșul și cu...
Miercuri, 14 ianuarie 2026, zi de mare însemnătate pentru Biserica Ortodoxă, sunt prăznuite Tăierea împrejur cea după trup a Domnului...
