Duminica Floriilor prăznuită la Catedrala „Naşterea Domnului” din Chișinău
0:42, luni, 29 aprilie, 2013 | Cuvinte-cheie: biserica, catedrala, duminica floriilor, mitropolit, sarbatoare
De fiecare dată, evenimentul Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este prăznuit cu deosebită însuflețire, pentru că aceasta este Duminica ce deschide tuturor creștinilor bine-credincioși calea spre Patimile, iar mai apoi spre Învierea Mântuitorului nostru.
Nu a fost o excepție de la regulă nici serviciul divin praznical oficiat în această dimineață de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir la Catedrala Centrală, la care a participat un număr impresionant de credincioși, printre care s-a numărat și Domnul Vlad Filat, ex-premier al Republicii Moldova, care tradițional, în Duminica Floriilor vine să se roage împreună cu Întâistătătorul și poporul.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie enoriașii au ascultat un cuvânt de felicitare și învățătură, fiind îndemnați să fie cu luare-aminte la marea sărbătoare celebrată astăzi și să ceară de la Domnul întărire trupească și sufletească spre a putea petrece cum se cuvine ultima săptămână premergătoare Sfintelor Paști.
Mai târziu Vlădica a sfințit stâlpările cu care sutele de creștini au venit la rugăciune.