Duminica Ortodoxiei | Patriarhul Rusiei a prezidat liturghia oficiată în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova
6:32, marți, 19 martie, 2019 | Cuvinte-cheie: duminica ortodoxiei, monitorizarea presei, Patriarhia Moscovei

Patriarhul Kirill al Rusiei a prezidat Liturghia din Duminica Ortodoxiei oficiată în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, informează Mospat.
Din soborul slujitor au făcut parte ierarhi şi clerici ruşi, dar şi reprezentanţi ai următoarelor Biserici Ortodoxe: Alexandria, Antiohia, Serbia, Bulgaria, Cehia şi Slovacia, America (OCA).
În cadrul slujbei, mai mulţi clerici au fost ridicaţi în rang şi au fost acordate distincţii bisericeşti.
De asemenea, Părintele Patriarh Kirill s-a rugat pentru unitatea Bisericii şi protejarea acesteia de schisme şi diviziuni.
„Vă felicit pe toţi cu ocazia sărbătorii Triumfului Ortodoxiei. Domnul să ne dăruiască putere pentru a păstra bucuria împărtășirii vieții Bisericii până la ultima suflare. Domnul să ne ajute să trecem Postul Mare cu folos și sa sărbătorim Învierea cea luminoasa a lui Hristos cu vrednicie”, a spus Patriarhul Kirill în omilia Sa.
După liturghie, în Sala Tronului, Preafericirea Sa a acordat Ambasadorului Serbiei la Moscova, Slavenko Terzic, Ordinul Sfântului Serafim de Sarov, ca recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea relațiilor dintre cele două Biserici surori, dar şi cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani.
Sursa: www.basilica.ro














Cuvânt după Sfânta Liturghie al arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, la Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei). 1 martie...
„Să luăm aminte…” din 1 martie 2026 | Arhiepiscop de Soroca și Drochia – Duminica Dreptei Credințe. Sursa: www.trm.md...
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. „Între doi tâlhari, măsură a dreptăţii s-a aflat Crucea Ta:...
Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruinţei Ortodoxiei este sărbătorită în prima duminică a Postului Mare. Instituită în secolul al IX-lea, această sărbătoare este...
Astăzi este o mare sărbătoare. Astăzi este Duminica I din Post, Duminica Ortodoxiei. Dar ce este, iubiţii mei, Ortodoxia? Ortodoxia...
FOTO / VIDEO: Sfințirea icoanelor și procesiunea din Duminica Ortodoxiei, la Mănăstirea Putna. Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând...
În prima duminică din Postul Mare, dedicată triumfului Ortodoxiei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat Sfânta...
