Duminica Sfintei Cruci

Biserica Ortodoxă se va afla, la 19 martie 2023, în Duminica Sfintei Cruci. Această sărbătoare a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea, având dată variabilă. Caracteristica slujbei este reprezentată de ritualul scoaterii solemne şi cinstirii Sfintei Cruci. Acest ritual are loc la finalul Utreniei care se oficiază sâmbătă seara sau duminică dimineaţa. El înlocuieşte şi aminteşte ceremonia liturgică a expunerii sau înălţării solemne şi a cinstirii generale a Sfintei Cruci care avea loc odinioară la Ierusalim, apoi la Constantinopol, în Vinerea Patimilor.

Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovniceşte pe credincioşi în urcuşul lor spiritual spre Înviere. Atât textul Evangheliei, cât şi însuşi faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înţelesurile duhovniceşti ale tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră.

Să te lepezi de tine ca de altul

Cele spuse de Iisus par a cuprinde o singură idee. Dar ele cuprind, întîi – să se lepede de sine, apoi, în al doilea rînd – să îşi ia crucea şi al treilea – să Îmi urmeze Mie. Dar să vedem mai întîi ce înseamnă: a te lepăda de tine. Mai întîi însă să vedem ce înseamnă a te lepăda de altul, şi atunci vom şti ce înseamnă a te lepăda de tine.

Ce înseamnă, dar, a te lepăda de altul? Cel care se leapădă de altul se înstrăinează complet de acela; nu-l ajută, nu-l sprijină, n-are milă, nu suferă de-l vede biciuit, legat, întemniţat, chinuit pe cel de care s-a lepădat, de i-ar fi frate, prieten sau orice. Aşa de străini vrea Domnul să fim faţă de trupul nostru; să nu ne fie milă de el de este biciuit, surghiunit, ars sau în alt fel chinuit! Dacă ne purtăm aşa cu el, atunci avem milă de el. Că şi părinţii atunci au milă de copiii lor cînd poruncesc dascălilor, cărora îi încredinţează, să n-aibă milă de ei. Tot aşa şi Hristos n-a spus numai: „Să n-ai milă de tine însuţi!”, ci ceva mai mult: „Să te lepezi de tine însuţi!”, adică: „Să n-ai nimic comun cu tine însuţi, ci să te dai primejdiilor, muncilor; aşa suflet să ai, ca şi cum n-ai suferi tu acestea, ci altul!” Şi n-a spus: „Să se tăgăduiască”, ci: „Să se lepede”. Iar a te lepăda e mai mult decît a te tăgădui.

„Şi să-şi ia crucea lui”… Luarea crucii este o urmare a lepădării de sine. Şi ca să nu socoteşti că a te lepăda de tine înseamnă numai a suferi cuvintele rele, ocările şi insultele, Hristos spune pînă unde trebuie să meargă lepădarea de sine; adică pînă la moarte, chiar moartea ruşinoasă. De aceea n-a spus: „Să se lepede de sine pînă la moarte”, ci: „Să-şi ia crucea lui”, arătînd moartea cea ruşinoasă; şi că nu trebuie făcută aceasta o dată, nici de două ori, ci toată viaţa. „Să ai necontenit, spune Hristos, înaintea ochilor moartea aceasta şi să fii pregătit, în fiecare zi, de junghiere! Mulţi au dispreţuit averile, desfătarea, slava, dar n-au putut dispreţui moartea, ci s-au temut de primejdii. De aceea Eu vreau ca luptătorul Meu să lupte pînă la sînge, să stea în arenă pînă la junghiere. De-ar trebui să sufere moartea, o moarte ruşinoasă, o moarte blestemată, o moarte cu proastă faimă, pe toate să le sufere cu curaj şi, mai mult, să se bucure de această moarte”.

„Şi să-mi urmezi Mie!” Pentru că se poate să suferi chinuri şi să nu-I urmezi lui Hristos, cînd nu le suferi pentru El – că şi tîlharii, jefuitorii de morminte, înşelătorii suferă o mulţime de chinuri -, de aceea, ca să nu socoteşti că sînt de ajuns numai suferinţele, Hristos a adăugat şi pricina pentru care să înduri suferinţele.

(Sfîntul Ioan Gură de Aur)

Unde să căutăm mîngîiere în necazuri?

Noi ne ducem necazurile de bunăvoie, căci dacă ne-am lepăda de Hristos am scăpa de cele mai multe necazuri – dar întrucît nu ne lepădăm, pentru pătimirile noastre Dumnezeu ne dă binecuvîntare. Oamenii lumeşti se străduie din răsputeri să scape de necazuri: ei îşi îneacă amarul în vin şi vodcă, se ameţesc cu tutun şi chiar cu droguri, căutînd mîngîiere; negăsind-o, se străduie să uite de necazuri: caută distracţii, petrec, dansează, merg în ospeţie şi flecăresc. Asta nu trebuie să se întîmple cu creştinii, fiindcă ei sînt datori să nu înăbuşe glasul conştiinţei, ci, dimpotrivă, să îl asculte cu luare-aminte.

(…) Niciodată nu vor afla mîngîiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mîngîiere în necazuri? Despre aceasta Sfîntul Proroc David spune: „Numai în Dumnezeu se linişteşte sufletul meu”. Fericiţi cei ce află mîngîiere adîncă în rugăciunea fierbinte, care din inimă ţîşneşte, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu. Aşa au fost drepţii Vechiului Testament – însă nouă, creştinilor, Domnul ne-a dăruit cea mai adîncă şi mai înaltă mîngîiere: a privi la Crucea lui Hristos şi a ne închina ei.

(Sf. Luca al Crimeei, La porţile Postului Mare. Predici la Triod)

Să nu le predicăm doar oamenilor să-şi ia Crucea

Crucea este uşa Împărăţiei cerurilor. Trebuie să regăsim sensul Crucii ca biruinţă asupra morţii spirituale, biruinţă a iubirii. Avem adeseori o reprezentare parţială despre Cruce şi despre taina ei redusă la faptul de a suporta o asceză, de a ne înfrîna de la plăceri, de la tot felul de satisfacţii. Există însă şi un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celălalt. Cu siguranţă însă nu putem face totul pentru celălalt dacă ţinem la plăcerile noastre egoiste, dacă omul este legat de lăcomie, poftă de stăpînire, mîndrie. Aceasta arată însă numai aspectul negativ al Crucii. Pot să mă apropii de celălalt fără să-i vorbesc despre Cruce, arătîndu-i însă că sînt gata la toate sacrificiile pentru el. Dacă este bolnav, mă voi duce la el, voi rămîne împreună cu el. Celălalt poate suporta el însuşi greutăţi, persecuţii, şomaj… Iar eu pot să port împreună cu el această Cruce.

Inima celuilalt poate fi mişcată dacă vede că eu port o Cruce pentru el. Atunci el va înţelege sensul Crucii fără ca eu să îi spun că tocmai Crucea este cea care mă împinge să fac aceasta. O fac pur şi simplu. Să nu le predicăm doar oamenilor să-şi ia Crucea, ci să o luăm noi înşine ajutîndu-i pe ceilalţi. Voi ajunge astfel la convingerea că această Cruce nu este o suferinţă pentru mine. Sufăr pentru celălalt, dar această suferinţă pentru el mă bucură, mă odihneşte, cum spune un monah de la Athos.

(Pr. Dumitru Stăniloae în Mică Dogmatică vorbită)

„Cad nenorociri mari asupra ta?”

Ce înseamnă aceasta: să-ţi iei crucea? Aceasta înseamnă primirea de bunăvoie a fiecărui mijloc de vindecare care ni se dă din mîna lui Dumnezeu, oricît de amar ar putea fi. Cad nenorociri mari asupra ta? Fă ascultare faţă de Voia lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Noe. Ţi se cere jertfă? Aşează-te în mîinile lui Dumnezeu cu aceeaşi credinţă pe care a avut-o Avraam, atunci cînd a mers ca să-şi jertfească fiul. Ţi s-a năruit gospodăria? Ţi-au murit copiii dintr-odată? Îndură toate cu răbdare, lipindu-te de Dumnezeu în inima ta, aşa cum a făcut Iov. Te părăsesc prietenii şi te-au împresurat duşmanii? Rabdă toate fără cîrteala şi cu credinţa că ajutorul lui Dumnezeu este aproape, aşa cum au făcut Apostolii. Eşti trimis la moarte pentru Hristos? Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru asemenea cinste, ca miile de mucenici creştini. Nu se va cere de la tine nimic ce nu a mai fost înainte, ci tu vei urma mai degrabă exemplul multora – apostoli, sfinţi, mărturisitori şi mucenici – care au făcut Voia lui Hristos. Mai mult decît atît, trebuie să ştim că umblînd după răstignirea noastră, Domnul vrea răstignirea omului celui vechi, a omului alcătuit din obiceiurile cele rele şi din slujirea păcatului. Căci, prin această răstignire, omul cel vechi, deopotrivă cu animalul, este trimis la moarte, iar omul cel nou, alcătuit după asemanărea şi nemurirea lui Dumnezeu, se înalţă la viaţă. După cum spune Apostolul: „Omul cel vechi a fost răstignit” şi lămureşte de îndată de ce: „pentru a nu mai fi robi ai păcatului” (Romani 6:6).

 (Sf. Nicolae Velimirovici)